Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antonescu le promite liberalilor că nu va semna niciun pact cu Băsescu

  "Vreau să le fie clar tuturor, nu am încheiat şi nu vom încheia niciodată niciun fel de pact de coabitare, scris sau nescris cu Traian Băsescu, pentru că noi am avut, PNL, o alianţă cu Traian Băsescu, noi ne-am adus contribuţia decisivă într-o campanie extraordinară în anul 2004 şi i-am dat o şansă enormă lui Traian Băsescu, care a fost zece ani preşedintele României. Ştim ce a făcut Traian Băsescu, nu avem niciun dubiu în legătură cu asta, şi e ultimul om care ar putea fi aliatul nostru", a afirmat Antonescu. El a menţionat că PNL a plecat de la guvernare în urma alegerilor parlamentare din 2008, refuzând condiţiile de înţelegere cu Traian Băsescu, pentru a rămâne în opoziţie timp de patru ani de zile. "PNL singur patru ani de zile s-a bătut, fără să-şi facă nici cu ochiul, fără să facă nici înţelegeri pe sub masă, fără să ia pauză, s-a bătut cu Traian Băsescu şi a fost în opoziţie. PSD a făcut Guvern cu domnul Băsescu în 2009, UDMR, care a trebuit să stea puţin în opoziţie cât au fost scoşi de către pesedişti, le ia locul după ce PSD a plecat de acolo. Singurul partid care între 2008 şi 2012 a stat în opoziţie, împotriva a ceea ce a numit regimul Băsescu, total, complet, adevărat, a fost PNL", a mai spus preşedintele PNL.        

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.