Napoli, campioana en-titre din Serie A, a câştigat şi Supercupa Italiei recent, la Riad, dar Antonio Conte spune că este realist, iar formaţia sa mai are un drum lung de parcurs până la a putea susţine că este principala echipă din peninsulă.
Conte a fost întrebat dacă crede că Napoli este gruparea care domină în prezent.
"Absolut nu, aş minţi dacă aş spune asta. Anul trecut am câştigat campionatul cu un lot restrâns, anul acesta am adus mulţi jucători. Dar nu suntem încă pregătiţi să susţinem că noi suntem deasupra tuturor. Nu suntem pregătiţi, nici măcar pe aproape. În acest sezon, lupta pentru podium va fi foarte grea. Va trebui să fim umili şi să muncim din greu pentru a obţine ceea ce ne-am propus", a spus antrenorul potrivit AGERPRES.
În prezent, Napoli se află pe locul 4 în Serie A, cu 31 de puncte, la 2 puncte de liderul Inter Milano, şi va juca duminică în deplasare la Cremonese (locul 12), în etapa a 17-a.




























Comentează