Antonio Guterres, extrem de îngrijorat de criza din Liban

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 10-11-2017

Actualizat: 10-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: harta.infoturism.ro

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat vineri 'extrem de îngrijorat' de actuala criză politică din Liban, ţară al cărei premier, Saad Hariri, şi-a anunţat sâmbătă demisia atunci când se afla la Riad, transmit France Presse şi DPA. ''Am fost în legătură (în această săptămână), la nivel politic şi diplomatic, cu Arabia Saudită, Liban şi alte câteva ţări'', a declarat Guterres în faţa presei.

''Acesta este un subiect ce reprezintă o mare îngrijorare pentru noi. Ceea ce dorim este ca pacea să fie menţinută în Liban. Este esenţial ca în regiune să nu survină vreun nou conflict, ce ar putea avea consecinţe devastatoare. În acelaşi timp, este important să fie apărate unitatea şi stabilitatea Libanului şi funcţionarea instituţiilor libaneze'', a adăugat el, conform Agerpres.

Aflat sâmbătă la Riad, Saad Hariri, un protejat al Arabiei Saudite, şi-a anunţat demisia din funcţia de premier şi a acuzat mişcarea şiită libaneză Hezbollah şi aliatul său iranian că 'sugrumă' Libanul. În ultimele zile s-au multiplicat întrebările despre libertatea de mişcare a lui Hariri. Potrivit grupării şiite Hezbollah, Saad Hariri, care deţine şi cetăţenia saudită, ar fi în 'detenţie' în Arabia Saudită. Însă conform Franţei, el este 'liber să se deplaseze' în Arabia Saudită.

În ceea ce-l priveşte, preşedintele libanez Michel Aoun a anunţat că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în ţară. Demisia premierului Saad Hariri a survenit într-o perioadă de tensionare a relaţiilor între puterile regionale Arabia Saudită şi Iran, care susţin părţi beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu. Libanul a fost scena unui război civil între anii 1975 şi 1990 şi implicat într-un conflict cu vecinul său de la sud, Israel, în 2006.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri