DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antrenor Liverpool: Este excepţional că ne-am calificat în finala Ligii Campionilor

www.dailystar.co.uk
Jurgen Klopp

Tehnicianul Jurgen Klopp a declarat, miercuri, că Liverpool a reuşit o performanţă excepţională, după ce a reuşit să se califice în finala Ligii Campionilor.

"Este excepţional că această echipă s-a calificat în finala Ligii Campionilor. Am trecut şi prin baraj şi acum suntem în finală. Sunt foarte bucuros pentru băieţi şi pentru club. Dar acum că suntem în finală, mai avem de muncit, mai avem un meci de câştigat. Ne vom întâlni cu Real Madrid, echipă care a câştigat toate finalele, sau aproape toate. Nu va fi uşor, dar ne vom pregăti bine", a declarat Klopp, potrivit news.ro.

Formaţia Liverpool a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-2, de echipa AS Roma, în manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, dar s-a calificat în semifinalele competiţiei, deoarece în tur s-a impus cu 5-2. Gazdele au marcat ultimele două goluri în minutele 86 şi 90+4, ultimul din penalti.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Milner ’15 (autogol), Dzeko ’52 şi Nainggolan ’86, '90+4 (penalti). Pentru Liverpool au marcat Mane ‘9 şi Wijnaldum ’25.

Meciul a fost arbitrat de slovenul Damir Skomina.

În cealaltă semifinală, Real Madrid a trecut de Bayern Munchen, scor 2-1 în tur şi 2-2 în retur.

Finala va avea loc în data de 26 mai, la Kiev. Deţinătoarea trofeului este Real Madrid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.