Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu: 'La români, diferența dintre a fi erou și a fi prost e foarte mică'

www.prosport.ro
Dan Petrescu

Penalty-ul ratat de George Pușcaș în partida România - Norvegia, dar și reacția mai puțin prietenoasă a selecționerului Cosmin Contra la adresa atacantului grupării din Championship Reading au stârnit discuții interminabile, anunță MEDIAFAX.

Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a fost și el întrebat de subiectele săptămânii, iar declarația tehnicianului CFR-ului a fost :

"La un penalty, îl las să execute pe jucătorul care simte cel mai bine faza, care e mai în formă. Dar nu-l las să bată pe cel care e faultat. Dacă marca gol, Pușcaș era erou. La români, diferența dintre a fi erou și a fi prost e foarte mică".

Citește și: Lovitura de grație pentru Viorica Dăncilă ar putea veni chiar de la Liviu Dragnea! Mutarea făcută din închisoare

Dan Petrescu a susținut o conferință de presă cu ocazia meciului etapei a 13-a din Liga 1, CFR Cluj - Universitatea Craiova. Partida va fi sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20:30.

"A fost o pauză binevenită pentru noi, se strânseseră câteva meciuri jucate la rând, multe deplasări şi cred că a fost bine. Rămâne să vedem dacă şi la meci vom avea atitudinea de la antrenament pentru că toată săptămâna jucătorii s-au antrenat foarte bine.

Craiova e mult mai puternică datorită jucătorilor pe care i-a adus. Şi de când a venit Piţurcă i-a adus pe Măţel, Ivan, Kosic, încă un jucător pe care nu l-am văzut în campionatul românesc, de la Partizan Belgrad. Parcă sezonul trecut nu au fost aşa de puternici, mai ales că l-au pierdut pe Koljic cu accidentarea gravă. E clar că şi experienţa lui Piţurcă va fi importantă şi sunt convins că va fi un meci exact cum au fost toate cu Craiova, un meci pe muchie de cuţit, ori victorie la un gol, ori un rezultat de egalitate pentru că aşa au fost toate meciurile cu ei.

Citește și: Justiție oarbă! Doi torționari au fost achitați de instanță

Mi-aş dori să vină fanii la meci, tot timpul când au venit la meciurile importante ne-au ajutat. Chiar i-aş ruga să vină la meci, e sâmbătă seara, duminică au liber şi aş vrea cât mai mulţi fani să vină" , a declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj este lider în clasament, cu 24 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova este pe locul trei, la o lungime distanță de ardeleni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.