Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul Dinamo București, mesaj către jucători: 'Vreau să văd un pic de ambiţie, de dorinţă, să respecţi clubul, suporterii şi în primul rând pe tine'

Mircea Rednic

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii echipei Dinamo trebuie să demonstreze în meciul cu Gaz Metan Mediaş că eşecul cu Dunărea Călăraşi a fost un accident, relatează News.ro.

Citește și: Mircea Rednic: 'Ce am văzut la Liverpool cu Barcelona e fotbal adevărat'

"După meciul de la Călăraşi suntem adormiţi, trebuie să ne trezim mâine. Nu mi-a plăcut atitudinea lor la Călăraşi, se întâmplă să pierzi, dar să văd un pic de ambiţie, de dorinţă, să respecţi clubul, suporterii şi în primul rând pe tine. Şi ştiu foarte bine situaţia lor, eu sunt în căutări, unii dintre ei sunt în probe. Le-am spus să nu se joace, că nu au venit în România să facă figuraţie sau să câştige bani nemunciţi. Care au înţeles vor rămâne, care nu bye-bye. Sper să reuşim să câştigăm mâine să stăm liniştiţi să nu ne mai gândim că putem retrograda şi că matematic suntem salvaţi şi să dau şansa şi jucătorilor tineri care să întâlnească cu noi. Mediaşul are o echipă mult mai omogenă decât a noastră, ei au 10 luni de când joacă împreună. Clar au un avantaj, dar după meciul de la Călăraşi avem o datorie faţă de noi să arătăm că a fost un accident", a declarat Rednic.

Rednic a mai spus că nu ştie dacă Mattia Montini va pleca de la Dinamo, subliniind că există un interes pentru el din partea formaţiei Levski Sofia, dar şi a altor echipe.

El a afirmat că jucătorii de la Dinamo nu sunt la zi cu salariile. "Nu suntem la zi cu salariile. Eu am venit aici să ajut. Ce să facem să ne împrumutăm şi noi de la alţii? Dacă trebuie să împrumut clubul o fac până în vară şi apoi o să se liniştească şi la noi lucrurile să ştim ce vrem. Nu mai contează cât am investit. Când e vorba de Dinamo nu mai contează nimic. O să zică unu că e clar că am investit că am interese dar nu am niciun interes, doar ca echipa să fie bună, ca bugetul să fie mult mai mare din vară, să ne calificăm în play-off şi apoi să ne batem la campionat. Cred că se poate mări bugetul cu sponsori şi cu domnul Negoiţă", a spus Rednic.

Dinamo întâlneşte Gaz Metan Mediaş, vineri, pe teren propriu, de la ora 21.00, în etapa a IX-a a play-out-ului Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.