Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, după înfrângerea cu U Craiova: 'Trebuie să stăm cu capul sus'

www.gsp.ro
Nicolae Dică

Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, duminică seară, după meciul pierdut în faţa echipei CSU Craiova, scor 1-2, că FCSB nu ar fi trebuit să facă o repriză secundă atât de proastă, însă trebuie să ţină capul sus şi echipa să fie mai unită, informează News.ro.

“Am început jocul foarte bine, am reuşit să marcăm, ne-am mai creat ocazii. Şi defensiv am stat bine în teren. A doua repriză am început bine, am avut o ocazie prin Nedelcu, dar nu am reuşit să marcăm, apoi cei de la Craiova au egalat şi jocul a curs mai bine pentru ei. Din păcate nu am reuşit să câştigăm. Trebuie să stăm cu capul sus, să fim mai uniţi de acum încolo şi în etapa următoare să câştigăm şi dacă cei de la CFR Cluj se vor încurca să fim pe primul loc”, a spus Dică la Digi Sport.

El a precizat că nu crede că jucătorii săi au fost mai puţin concentraţi în repriza a doua, ci poate echipa gazdă a fost mai motivată. “Nu trebuia să ne întâmple să facem o a doua repriză aşa proastă”, a adăugat însă tehnicianul.

În ceea ce priveşte problemele de lot pe care le are, Dică a subliniat că îi lipsesc jucători importanţi. “Problema mai mare este că majoritatea sunt în linia de fund. De câteva meciuri joc cu Filip fundaş central, care e mijlocaş central. Acum pentru meciul următor, Junior Morais nu o să fie, Nedelcu este suspendat, voi vedea ce echipă pot face la meciul cu Voluntari. Am avut şi ghinion că mulţi jucători sunt acidentaţi din partea defensivă”, a adăugat el.

“Campionatul este lung, nu s-a decis în această seară campioana. Îmi doresc în continuare să fim uniţi, pentru că trebuie să arătăm tărie de caracter, să muncim în continuare şi să revenim pe primul loc”, a mai afirmat Nicolae Dică.

Dică a transmis condoleanţe familiei lui Ilie Balaci. “Condoleanţe familiei. Şi pentru noi a venit ca un fulger când am aflat vestea dimineaţa. Nimeni nu se aştepta. A fost un mare fotbalist. Nu l-am cunoscut, dar din ce am auzit a fost un mare caracter”.

Formaţia CSU Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FCSB, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, la care a fost omagiat Ilie Balaci. Oaspeţii au jucat în inferioritate numerică pe final, Junior Morais fiind eliminat, iar Cristian Bălgrădean a apărat un penalti.

Au marcat Elvir Koljic ’50 şi Matteo Fedele ’72 pentru craioveni, respectiv Renato Kelic ‘8 (autogol) pentru FCSB.

În minutul 87, Cristian Bălgrădean a apărat un penalti executat de Koljic, acordat după un henţ în careu al lui Junior Morais. Junior Morais a fost eliminat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.