Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul lui Juventus, Allegri, amendat pentru proteste în vestiarul arbitrilor

allegri

Antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, a protestat vehement la adresa lui Davide Massa în interiorul vestiarului arbitrului, vineri,după meciul cu Lazio, și a fost astfel amendat cu 10.000 de euro, a anunțat comisia de judecată sportivă a Federației Italiene de Fotbal.

Allegri a fost furios pe Massa, care a ignorat solicitarea de acordare a unui penalty al celor de la Juventus, pentru un henț al lui Mattia Bani, și nu i-a arătat un potențial cartonaș roșu direct lui Ruslan Malinovskyi pentru o intervenție dură asupra lui Kenan Yildiz, potrivit mediafax.

După fluierul final, tehnicianul italian a intrat în vestiarului oficialilor unde se afla centralul Massa și asistenții VAR.

Incidentul a ieșit la iveală marți, când comisia a anunțat o amendă de 10.000 de euro pentru antrenorul italian.

S-a relatat că Allegri a intrat în vestiarul arbitrilor și a protestat 'inițial cu calm' și apoi într-un 'mod lipsit de respect', acuzându-l pe Massa și pe asistenții VAR. Din acest motiv, el a fost îndemnat să părăsească vestiarul.

Comisia de judecată sportivă a confirmat, de asemenea, că fundașul lui Lazio, Manuel Lazzari, a primit o suspendare de două meciuri și o amendă de 5.000 de euro pentru că l-a insultat pe arbitru în timpul meciului pierdut cu Inter (2-0), primind un roșu direct.

În aceași etapă, Martin Payero, de la Udinese, a primit o suspendare de un meci după ce a primit un cartonaș roșu în meciul cu Sassuolo, în timp ce Caleb Okoli (Frosinone), Raul Bellanova (Torino) și Giulio Maggiore (Salernitana) vor rata următorul meci după ce au primit al cincilea cartonaș galben în runda precedentă.

Frosinone, Lecce, Roma, Bologna și Napoli au primit amenzi din cauza comportamentului fanilor lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.