Antrenorul Marco Rose şi-a reînnoit contractul cu RB Leipzig până în 2025

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-07-2023

Actualizat: 28-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/

Antrenorul Marco Rose a acceptat prelungirea contractului său cu RB Leipzig, câştigătoarea Cupei Germaniei, cu un an, până în 2025, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Rose, 46 ani, a preluat-o pe Leipzig în septembrie 2022, când l-a înlocuit pe Domenico Tedesco, şi a reuşit o clasare pe locul trei la final de sezon în Bundesliga şi apărarea titlului din Cupa Germaniei. Contractul iniţial se încheia în iunie 2024.

''Când am văzut mii de feţe fericite după victoria din cupă, ma umplut de mândrie. Leipzig este oraşul meu şi Estul Germaniei este casa mea. Vrem să jucăm un fotbal cu care fanii să se identifice. Dacă vom reuşi asta, vom avea multă distracţie pe stadionul nostru şi vom celebra şi mai multe victorii '', a declarat Rose.

Leipzig a pierdut câteva piese de bază prin plecarea lui Konrad Laimer (Bayern Munchen), Dominik Szoboszlai (Liverpool), Cristopher Nkunku (Chelsea), în timp ce Josko Gvardiol este dorit cu insistenţă de Manchester City.

Printre jucătorii veniţi se numără Lois Openda (Lens), Benjamin Sesko (RB Salzburg) şi Cristoph Baumgartner (Hoffenheim).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri