DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antrenorul Olympique Lyon crede că echipa sa a meritat calificarea în sferturile Ligii Campionilor

www.agerpres.ro
Olympique Lyon

Antrenorul Rudi Garcia (Olympique Lyon) a apreciat că echipa sa a meritat calificarea în sferturile Ligii Campionilor, graţie golului din deplasare, în pofida eşecului de vineri cu Juventus Torino (1-2), notează AFP, potrivit Agerpres.

Olympique Lyon, victorioasă cu 1-0 în meciul tur, a deschis scorul la Torino, prin olandezul Memphis Depay (12 - penalty), dar Juve a întors scorul prin ''dubla'' lui Cristiano Ronaldo (43 - penalty, 60). Francezii s-au calificat însă în sferturi graţie golului marcat în deplasare.

Citește și: Adrian Năstase, intervenție, în direct, la Antena 3: Se readuce în circuitul public un partid important

''Sunt mândru de ce am demonstrat. În această seară am arătat talent, suferinţă, spirit de echipă, dar şi inteligenţă, pentru că am ştiut să jucăm cu cap. Ne trebuia o ispravă, chiar dacă o reuşisem deja în meciul tur. Şi chiar dacă am pierdut în seara asta, eu cred că am meritat să mergem în sferturi. Dacă jucătorii avea nevoie de o dovadă că pot bate o echipă mare, ei au obţinut-o. Suntem alături de cele mai bune opt echipe ale Europei. Toţi s-au susţinut pe teren. Am arătat talent şi curaj. Îmi place această organizare de joc care ne permite să luptăm cu cei mai buni, dar în acelaşi timp cred că putem face mai mult în plan ofensiv. Am stat bine organizaţi, lucizi, am încercat să nu ne retragem. chiar dacă a fost dificil'', a declarat Garcia după meci.

În sferturile de finală, Lyon o va înfrunta pe Manchester City, sâmbătă 15 august, la Lisabona, pe stadionul Jose Alvalade.

''Ştim că avem o şansă în meciul cu City. Este un drum adevărat de Liga Campionilor. Vom face totul să reuşim o nouă ispravă. E o echipă superioară, dar şi Juventus era aşa. Nu trebuie să ne arătăm limitele. Trebuie să dăm totul, cu încredere şi să ne gândim că putem reuşi o nouă performanţă'', a adăugat Rudi Garcia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.