DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, de ziua sa: Ne aşteaptă un derbi de tradiţie, care va fi lipsit de aportul galeriilor

agerpres.ro
mihai iosif

Tehnicianul rapidist Mihai Iosif a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa nu desconsideră niciodată un adversar şi că la derbiul cu Dinamo nu există o favorită, conform news.ro

“Ne aşteaptă un derbi de tradiţie, care va fi lipsit de aportul galeriilor. Dar atât eu cât şi jucătorii sperăm să ne ridicăm la nivelul acestui derbi şi să-l onorăm aşa cum se cuvine. Le doresc celor de la Dinamo să poată continua pe prima scenă fotbalistică şi să ne bucurăm în continuare de astfel de derbiuri. Aceste derbiuri nu au niciodată o favorită. Dinamo nu este jos şi noi nu desconsiderăm niciodată un adversar. Rămânem cu picioarele pe pământ şi tratăm cu maximă seriozitate derbiul. Va fi un derbi în care lipsa galeriilor va conta foarte mult. Dar trăim nişte vremuri foarte dificile în lume şi fotbalul este pe plan secund, este un joc, sunt mult mai important problemele de viaţă”, a afirmat Iosif, care a împlinit astăzi 47 de ani.

Întrebat dacă simte vreo presiune asupra sa, el a răspuns: “De când se preia o echipă eşti vânat. Dar nu sunt un iepuraş să fiu prins aşa uşor. Dar eu am simţit susţinere totală”.

Referitor la faptul că Mircea Rednic nu a obţinut victorii de când a revenit la Dinamo, Mihai Iosif a spus: “Sper ca după meciul de mâine poate va reuşi”. “Normal, sperăm să câştigăm noi”, a adăugat el referindu-se la partida de sâmbătă.

Iosif a mai declarat că atât el şi staful său cât şi jucătorii de la Rapid sunt vaccinaţi împotriva covid-19: “La clubul Rapid toţi jucătorii şi staful tehnic suntem vaccinaţi”.

FC Rapid va întâlni echipa Dinamo, sâmbătă, pe terenul adversarilor, în etapa a XIII-a a Ligii 1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.