Antrenorul Robin van Persie a debutat cu un eşec pe banca tehnică a echipei Heerenveen, care a pierdut meciul din deplasare cu Ajax Amsterdam (0-1), duminică, în prima etapă a ligii olandeze de fotbal, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
''Lăncierii'' s-au impus printr-un gol marcat de Kristian Hlynsson în minutul 45.
''Luând în considerare tot meciul, poate am fi putut obţine mai mult. Am avut câteva ocazii în prima repriză. Dacă am fi marcat, am fi avut mai multă încredere. În a doua repriză, ne-aţi văzut intenţiile, dar nu ne-am creat nicio ocazie. O vom înfrunta săptămâna viitoare pe FC Utrecht, cu un moral ridicat. Cu acest mod de a juca, nu pot să promit că vom câştiga fiecare meci, dar din punct de vedere al intensităţii şi uneori şi al calităţii acesta este fotbalul pe care cred că ar trebui să-l jucăm. Vom arăta asta în fiecare săptămână'', a spus van Persie.
Van Persie, 41 de ani, care a marcat 50 de goluri în 102 meciuri pentru naţionala Olandei, a fost cooptat în stafful lui Feyenoord după ce s-a retras în 2020, înainte de a se alătura lui Heerenveen în această vară.
Tot în prima etapă, campioana PSV Eindhoven a dispus cu 5-1 de RKC Waalwijk, Feyenoord a remizat cu Willem II (1-1), FC Twente s-a impus în deplasare cu NEC Nijmegen (2-1), la fel ca AZ Alkmaar la Almere City (1-0).































Comentează