Italianul Stefano Pioli, antrenorul echipei de fotbal AC Milan, a fost distins luni cu prestigiosul trofeu "Panchina d'Oro" (Banca de Aur), atribuit celui mai bun tehnician al sezonului trecut în campionatul Italiei, în care a cucerit titlul naţional cu gruparea "rossonera", informează EFE, potrivit Agerpres.
Pioli a obţinut 33 dintre cele 46 de voturi posibile şi s-a impus ca învingător în faţa compatrioţilor săi Luciano Spalletti, antrenorul echipei SSC Napoli, actualul lider din Serie A, şi Davide Nicola, fost antrenor al formaţiei Salernitana, într-o ceremonie care a avut loc la Coverciano (Florenţa).
"Sunt entuziasmat. Când privesc în urmă la ceea ce am realizat anul trecut, încă mai simt emoţiile", a declarat Pioli în momentul primirii trofeului.
Antrenorul italian, criticat până în urmă cu o săptămână pentru rezultatele slabe din ultima perioadă ale echipei sale, care nu mai obţinuse nicio victorie în şapte meciuri consecutive, a reuşit să inverseze situaţia printr-un succes valoros în Liga Campionilor, în faţa englezilor de la Tottenham (1-0), cu portarul român Ciprian Tătăruşanu între buturi.
Stefano Pioli, care o antrenează pe AC Milan din 2019, îi succede în palmaresul trofeului "Panchina d'Oro" compatriotului său Antonio Conte, actualul antrenor al lui Tottenham.
Antrenorul Stefano Pioli (AC Milan), câştigătorul trofeului 'Panchina d'Oro'
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

30
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
30

18
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
18

30
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
30

59
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
59

30
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
30

59
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
59

52
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
52

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

3.003
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.003

173
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
173

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

89
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
89

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează