''Skibidi'', ''prompt'', ''matcha'', ''parasocial'' şi ''broligarhie''. Deşi nu toată lumea le cunoaşte semnificaţia, aceste cuvinte au marcat, cu siguranţă, anul 2025, informează miercuri AFP, citat de Agerpres.
Matcha
Acest ceai verde japonez a devenit în 2025 vedeta băuturilor care conferă ''o stare de bine'' pe reţelele de socializare şi în magazine. Prezentată sub forma unei pudre produsă pe bază de foi uscate şi apoi măcinate, matcha a cunoscut un succes planetar fulgerător, înzecit de tiktokeri şi instagrameri care îi laudă aroma şi presupusele beneficii.
Drept rezultat, într-un an, producţia a fost depăşită de cererea care a crescut puternic, atrăgând după sine o creştere a preţului acestui ''aur verde'' al Japoniei. Trebuie precizat că fabricarea este un proces îndelungat şi artizanal: foile, denumite ''tencha'', sunt cultivate la umbră timp de mai multe săptămâni înainte să fie recoltate, după care sunt culese manual, le sunt extrase nervurile şi apoi măcinate fin.
Unul dintre motivele pentru care creatorii de conţinut au popularizat această băutură este şi culoarea sa de un verde strălucitor, precum şi textura cremoasă, foarte fotogenice şi care oferă un ritual de preparare potrivit pentru videoclipuri şi smartphone.
Broligarhie
Acest cuvânt este un neologism care combină cuvintele din engleză ''brothers'' (fraţi) şi ''oligarchy'' (oligarhie), desemnând un grup de miliardari care exercită o influenţă politică. Este utilizat pentru a-i descrie pe directorii giganţilor de tehnologie americani, aşa numiţii ''tech bros'' - Elon Musk, Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Tim Cook - şi care au devenit apropiaţi ai lui Donald Trump după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale americane, asistând totodată la ceremonia de învestire din luna ianuarie. Elon Musk a fost de asemenea numit la conducerea unei comisii pentru eficienţă guvernamentală, Doge, pe care a părăsit-o apoi pe fondul unor tensiuni cu preşedintele.
Prompt
Acest cuvânt a apărut în conversaţii odată cu expansiunea inteligenţei artificiale. Un ''prompt'' este o cerere pe care o adresăm către un chatbot de tipul ChatGPT şi care se prezintă sub forma unei liste de instrucţiuni care are drept obiectiv obţinerea, din partea unui AI, a unui răspuns de tip text, sunet, tablou, imagine, video etc. Pe platformele de pe reţelele de socializare există experţi în prompt, denumiţi ''ingineri de prompt'', precum şi tutoriale online pentru redactarea celor mai eficiente prompturi posibile. În realitate, felul în care sunt formulate aceste întrebări destinate agentului conversaţional influenţează foarte mult calitatea răspunsurilor obţinute. Un ''prompt'' bun trebuie în principal să evite ''halucinaţiile'', când robotul furnizează un răspuns fals sau înşelător, pe care îl prezintă ca fapt sigur.
Parasocial
Acesta este ''cuvântul anului 2025'' pentru dicţionarul online Cambridge. Este angajată într-o relaţie ''parasocială'' persoana care dezvoltă legături cu o personalitate pe care nu o cunoaşte, cu un personaj dintr-o carte, film sau serial de televiziune sau cu o formă de inteligenţă artificială.
Acest tip de relaţie unilaterală a fost analizată în anii 1950 de sociologi de la Universitatea din Chicago şi descria la momentul respectiv proximitatea resimţită de telespectatori pentru personalităţile de pe micul ecran. A pătruns de atunci în limbajul curent, în principal pentru a descrie relaţiile cu influencerii.
Skibidi
Acest cuvânt absurd ar putea însemna ''cool' sau ''rău''... sau să nu aibă niciun sens dacă est utilizat în glumă, mai ales de generaţia Alpha (persoanele născute după 2010).
Cuvântul provine dintr-un serial de animaţie difuzat pe YouTube şi TikTok, ''Skibidi Toilet'', care aduce în scenă personaje umane care ies dintr-o toaletă şi care se exprimă exclusiv în ''skibidi''.
Pentru fani acestui cuvânt, atractivitatea cuvântului este că-l putem utiliza pentru a spune orice şi de fapt nimic în scopul accentuării unui subiect.
''Skibidi'' a intrat în dicţionarul Cambridge în luna august, în acelaşi timp cu cuvântul ''delulu'', inspirat din cuvântul ''delirant'', care semnifică ''a alege să credem lucruri care nu sunt nici reale şi nici adevărate''.






























Comentează