Anul acesta se poartă XXL: Un trend interesant, plecat din SUA, prinde amploare și în Europa

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-11-2024

Actualizat: 09-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: TLR.com

Un trend plecat din SUA prinde amploare și în Europa, asta pentru că televizoarele gigant devin cele mai vândute din gamă. Televizoarele XXL au un succes nebun în SUA și acum moda începe să prindă și în Europa, pe măsură ce prețul lor devine unul tot mai accesibil, cu prețuri cuprinse între 1.699 și 2.999 de dolari, informează CNN.

Televizoarele care măsoară 97 de inci (și mai mult) pe diagonală - cunoscute și sub denumirea de televizoare XXL - au un succes uriaș, pe măsură ce costul ecranelor gigant scade brusc, iar telespectatorii caută să înlocuiască ecranele pe care le-au cumpărat în perioada de vârf a pandemiei de acum câțiva ani.

Industria televizoarelor renaște puternic

Potrivit firmei de cercetare Circana, vânzările de ecrane gigantice reprezintă un punct luminos pentru industria producătoare de televizoare, în contextul stagnării vânzărilor pentru întreaga categorie.

Best Buy adaugă televizoare XXL în 70% din cele 940 de magazine ale sale din Statele Unite, ca răspuns la cererea clienților săi, a anunțat recent cel mai mare retailer de electronice din țară.

Din cauza îmbunătățirii tehnologiei și a prețurilor mai ieftine ale componentelor și producției, prețurile televizoarelor de 98 de inci au scăzut cu 53% față de acum un an, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Circana. Vânzările au urcat cu 877% în ultimul an. În schimb, prețurile pentru televizoarele de 75 până la 96 de inci au scăzut cu 6%, iar vânzările au crescut cu doar 19% în acest an.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri