Anunț despre Schengen de la oficialii europeni

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-04-2015

Actualizat: 28-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că România are sprijin la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European în privinţa aderării la spaţiul Schengen, însă mai trebuie să convingă ' una sau două ţări membre' care încă 'au reţineri' în această privinţă.

'Am discutat şi despre MCV şi Schengen, dar acolo deja lucrurile sunt ştiute, poziţiile noastre. Sprijinul, atât la nivelul Comisiei Europene cât şi la conducerea Parlamentului European există, mai rămâne să convingem una sau două ţări membre care încă au reţineri faţă de acest lucru', a afirmat şeful Guvernului la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o marţi la Strasbourg.

Premierul Victor Ponta a avut întrevederi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cu preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, cu vicepreşedintele CE Jyrki Katainen dar şi cu comisarii europeni pe Justiţie, Vera Jourova, pe Concurenţă, Margrethe Vestager şi pe Dezvoltare Regională, Corina Creţu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri