Rezerve importante de apă au fost descoperite pe exoplaneta Proxima b, susțin cercetătorii elveţieni. Proxima b ar putea fi cea mai apropiată planetă din afara Sistemului Solar, o exoplanetă telurică, care se află în zona locuibilă a stelei Proxima Centauri. Proxima b dispune de aceleași particularități specifice Pământului, ea poate fi considerată înrudită cu Terra și dispune de rezerve importante de apă, având dimensiuni aproape similare cu Pământul. Toate acestea vin în susţinerea teroriei existenței vieții pe îndepărtata exoplanetă Proxima b, susțin cercetătorii elvețieni de la Universitatea din Berna. Ei au efectuat măsurătorile și cercetările necesare şi presupun că exoplaneta Proxima b este puțin mai mare decât Pământul, după care au ajuns la concluziile că aproximativ 90% din masa exoplanetei este din rocă dură specifică zonei de munte, iar 10% este din apă, specifică oceanelor. Proxima b este ca o dublură a Pământului, mai susțin cercetătorii elvețieni. Potrivit cercetătorilor care studiază știința planetară, planetele mici sunt printre cei mai buni candidați la rolul de «al doilea Pământ», unde poate exista viață. Ca urmare, studiile asupra unor astfel de obiecte vor fi continuate și extinse, potrivit cercetătorilor, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Recent oamenii de ştiinţă anunțau că alături de astrul stelar Proxima Centauri a fost desoperită o exoplanetă fiind cea mai apropiată de Pământ, care seamănă foarte bine cu Soarele, la care s-a remarcat un ciclu permenent de formare a punctelor de culoare închisă. Amintim că exoplaneta Proxima b a fost descoperită de cercetători anul acesta cu ajutorul metodei spectrale de analiză. Analiza spectrală este o metodă fizică de cercetare a compoziției unei substanțe, prin examinarea spectrului său de radiații. Conform studiului publicat, aceste variații indică prezența unei planete, care efectuează o orbită completă în jurul stelei Proxima Centauri în 11,2 zile. Exoplaneta Proxima b s-ar afla la aproape 7,5 milioane kilometri de stea sau 0,05 UA (aproximativ 5% din distanța de la Pământ la Soare). Întrucât Proxima Centauri este mult mai mică decât Soarele, planeta s-ar afla în zona locuibilă circumstelară, zona din jurul stelei în care apa ar putea fi prezentă în stare lichidă. Cercetătorii confirmă faptul că Proxima b ar avea o masă de minim 1,3 ori mai mare decât Pământul și ar trebui să fie telurică, o planetă cu o suprafață solidă asemeni planetei noastre. Aceste condiții sunt considerate favorabile pentru existența vieții. Proxima Centauri este o stea mult mai activă decât Soarele, iar furtunile electromagnetice i-ar fi distrus atmosfera. Proxima Centauri este o stea mai bătrână decât Soarele, având o vârstă estimată la 4,85 miliarde de ani. Viața va fi posibilă pe Proxima b dacă această planetă va avea magnetosferă, un câmp magnetic care să o protejeze de radiațiile cosmice. Proxima b va fi studiată în continuare de cercetători, anunță rador.
Anunț important al specialiștilor: S-au găsit rezerve de apă pe exoplaneta Proxima b
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.964
FOTO Primele imagini. Denis Alibec și Anca Surdu au devenit părinți pentru prima dată. Anunțul făcut de fosta campioană
1.964

4.685
Gabi Bădălău a fost oprit în trafic de poliție: Claudia Pătrășcanu l-a acuzat că l-a răpit pe fiul său
4.685

4.041
Război total între doi cântăreți celebri: Mihai Mărgineanu l-a dat în judecată pe Florin Chilian și cere aproape 25.000 de euro
4.041

49
VIDEO Harry Styles, omagiu emoționant pentru Liam Payne: "Acum doi ani, astăzi, am pierdut unul dintre acei prieteni"
49

126
Directorul executiv al Fundaţiei Nobel a demisionat: "Sunt mândră de ceea ce am realizat"
126

60
Jude Law îl va interpreta pe legendarul antrenor Bill Shankly într-un serial despre istoria clubului Liverpool
60

76
Președintele UNITER, la deschiderea Festivalului Național de Teatru: "Întotdeauna avem nevoie de apropiere, de emoţie şi de adevăr"
76

84
O eroare software a făcut ca ochelarii Ray-Ban Meta să înregistreze conversații fără știrea utilizatorilor
84

10.451
Se schimbă ora oficială a lumii. Ce se va întâmpla în măsurarea timpului din 2027
10.451

9.235
Misterul „pârțâitorului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
9.235

69
Astronomii au identificat, în premieră, o stea verde: Resturile unor planete i-au schimbat culoarea
69

331
Diddy, transferat de urgență într-un alt penitenciar, la câteva zile după ce a ajuns la spital din cauza unei răni la cap
331

28
Angouleme pregătește un nou eveniment dedicat benzilor desenate, după anularea celebrului festival
28
















