Conflictul care ține o întreagă lume în suspans, pare că va fi de lungă durată. Operaţiunea Israelului împotriva Iranului este de aşteptat să dureze „săptămâni, nu zile” şi avansează cu aprobarea implicită a SUA, potrivit oficialilor de la Casa Albă şi israelieni, scrie news.ro.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump nu a criticat termenul de câteva săptămâni în discuţiile private, a declarat un oficial israelian pentru CNN.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că administraţia a fost conştientă şi implicit a sprijinit planurile Israelului. Când a fost întrebat despre cât timp ar putea continua conflictul, oficialul a spus că depinde de răspunsul Iranului.
„Administraţia Trump crede cu tărie că acest lucru poate fi rezolvat prin continuarea negocierilor cu SUA”, a declarat oficialul, adăugând că SUA nu avea de gând să îndrume Israelul să facă altceva decât să se apere.
Macron îi cere preşedintelui iranian să revină la masa negocierilor privind dosarul nuclear
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat pe X că a discutat, sâmbătă, cu preşedintele iranian Massoud Pezeshkian, căruia i-a cerut să revină la masa negocierilor nucleare.
"În faţa riscului major de destabilizare a întregii regiuni, am cerut ca bazele noastre şi cetăţenii noştri din Iran şi din regiune să nu fie vizaţi sub nicio formă. De asemenea, am făcut apel la cea mai mare reţinere pentru a evita escaladarea", a spus el.
"Problema nucleară iraniană este una serioasă: ea trebuie rezolvată prin negociere. Prin urmare, l-am invitat pe preşedintele Pezeshkian să revină rapid la masa negocierilor pentru a ajunge la un acord, care este singura modalitate posibilă de a detensiona situaţia", a adăugat el.
Iranul şi Israelul au avut sâmbătă un schimb de rachete şi lovituri aeriene, după vasta ofensivă lansată vineri de statul evreu împotriva Teheranului pentru a-l împiedica să dezvolte arme nucleare.
Comentează