Donald Trump va să efectua vineri o ”vizită medicală anuală de rutină” la Spitalul Militar Walter Reed, la periferia Washingtonului, anunţă miercuri într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, citat de news.ro.
Preşedintele american, în vârstă de 79 de ani, a efectuat deja o primă vizită medicală în aprilie.
În urma acestei vizite, el a fost declarat într-o ”stare de sănătate excelentă”, potrivit unui buletin al medicului preşedinţiei, Sean Barbabella.
Insuficiență venoasă
Casa Albă anunţa în iulie că Donald Trump, cel mai bătrân preşedinte american ales vreodată, suferă de o insuficienţă venoasă, o problemă de circulaţie sangvină care antrenează o acumulare de sânge în membrele inferioare.
La acea vreme, Karoline Leavitt răspundea unor speculaţii despre o eventuală problemă de sănătate a preşedintelui republican, după publicarea unor forografii care surprindeau echimoze pe mîinile miliardarului.
Ea dădea asigurări atunci că ele erau consecinţa unor ”strângeri frecvente de mână” şi luării de aspirină ”în cadrul unei prescripţii preventive cardiovasculare standard”.
Problema sănătăţii şefului statului american a devenit extrem de sensibilă la sfârşitul preşedinţiei lui Joe Biden care, la încheierea mandatului, la vârsta de 82 de ani, părea să aibă un mers tot mai rigid şi o vorbire tot mai neclară, în timp ce adversarul său dădea impresia unei vigori fizice mai mari.
Donald Trump nu bea alcool şi nu fumează, însă nu-şi ascunde slăbiciunea faţă de băuturi carbogazoase şi mâncarea lanţurilor fast-food.
Comentează