Moartea a doi bărbaţi de culoare săptămâna trecută, împuşcaţi de poliţişti filmaţi în momentul faptelor, simbolizează o "gravă problemă" în societatea americană, a denunţat joi preşedintele SUA Barack Obama. "A admite că avem o gravă problemă nu contrazice respectul şi recunoştinţa noastră faţă de marea majoritate a poliţiştilor care îşi pun viaţa în pericol pentru a ne proteja în fiecare zi", a scris el într-un comunicat, citat de AFP. Marţi, cu puţin timp înainte de ora unu, Alton Sterling a fost împuşcat la Baton Rouge în Louisiana după ce a fost imobilizat şi pus la pământ de doi poliţişti. Două înregistrări video arătând această intervenţie au apărut rapid pe web şi au generat indignare la nivel naţional. În seara următoare, Philando Castilia a fost împuşcat cu mai multe gloanţe la Falcon Heights, Minnesota. Ultimele sale clipe de viaţă au fost filmate de prietena lui, care a postat înregistrarea video pe Facebook Live, văzută de peste 3,5 milioane de ori joi.
"Ceea ce este clar: aceste împuşcături mortale nu sunt incidente izolate", a adăugat preşedintele Obama, care are obiceiul de a se exprima în legătură cu astfel de evenimente. "Sunt provocări mai largi în cadrul sistemului nostru judiciar... disparitate rasială ce apare în sistem an după an şi lipsa de încredere care rezultă între forţele de ordine şi foarte multe comunităţi", a spus el, conform Agerpres.






























Comentează