Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la Ministerul Educației: Când se va desfășura a doua sesiune a Bacalaureatului

Inquam Photos / George Calin
Monica Anisie

Ministerul Educaţiei anunţă că a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în perioada 24 august - 5 septembrie. Înscrierile vor avea loc între 13 şi 24 iulie, iar probele scrise se vor desfăşura între 24 şi 27 august. Primele rezultate se vor afişa în 2 septembrie, când se depun şi contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 5 septembrie.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial.

Conform ordinului, înscrierea candidaţilor este programată în intervalul 13-24 iulie. Documentele-tip de înscriere - completate şi semnate - pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.

Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă și lansează un apel: 'Nu este momentul orgoliilor'

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24-27 august, astfel:

  • 24 august: Limba şi literatura română - E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului - E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării - E.d)
  • 27 august: Limba şi literatura maternă -  proba E.b)

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afişarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD). Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate în 5 septembrie.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.