Singurul EXIT-POLL din România, ora 21.00. Au mai rămas 1 zile 5 ore 56 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anunț îngrijorător de la FMI

fmi

"Atunci când rata şomajului este mare, creşterea este lentă, deoarece oamenii cheltuiesc mai puţin, iar firmele preferă să investească şi angajează mai puţine persoane".
"Din acest motiv- a adăugat Lagarde - este necesară introducerea unui ciclu de măsuri în care o ocupare mai mare a forţei de muncă să genereze o creştere mai mare, iar această creştere să determine firmele să mărească numărul angajărilor. Pentru a reuşi în acest scop, a declarat Lagarde, este necesar să reducem nivelul îndatorării pentru familii, societăţi şi guverne. Într-un context de creştere slabă, cea mai bună strategie este aceea de a continua în manieră graduală".
"Sunt preocupată- a adăugat Christine Lagarde- din cauza faptului că aproape un sfert din tinerii europeni cu vârste sub 25 de ani nu reuşesc să găsească un loc de muncă. În Italia şi în Portugalia în special, aproape un sfert din tinerii sub 25 de ani nu lucrează, iar în Spania şi în Grecia sunt mai mult de jumătate."
Declarația directorului general al FMI vine la doar câteva zile după anunțul făcut de președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde a precizat că Sudul Europei riscă să piară o întreagă generaţie din cauza şomajului cronic, un motiv special de îngrijorare fiind şomajul extrem de ridicat în rândul tinerilor.
"Printre cele mai mari motive de îngrijorare este şomajul extrem de ridicat în rândul tinerilor, întrucât are implicaţii nu doar pe termen scurt, ci şi pe termen mediu şi lung", a spus Jim Yong Kim, citat de CNBC. Şeful BM a arătat că în unele ţări se poate vorbi despre generaţii pierdute. "Este de neconceput că vom pierde o întreagă generaţie în unele ţări din sudul Europei", a spus Jim Yong Kim.
Comentariile sale au venit după ce Enda Kenny, premierul Irlandei, a declarat că şomajul care afectează tinerii este cea mai mare criză din UE.
Organizaţia Internaţională a Muncii a publicat recent un raport în care se arată că circa 74,5 milioane de tineri cu vârste de 15-24 de ani erau şomeri în 2013, la nivel mondial. Numărul şomerilor este cu 1 milion de persoane mai mare decât în 2012 şi aduce rata şomajului în rândul tinerilor la 13,1%, la nivel global.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.