Anunț OFICIAL făcut în Parlament de Marcel Ciolacu - Doi deputați PSD au trecut la Pro România

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 12-06-2019

Actualizat: 12-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputaţii PSD Mihai Mohaci şi Mihai Valentin Popa au anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că trec la Pro România.

Cei doi au mai plecat o dată de la PSD la Pro România la sfârşitul anului trecut, însă după o săptămână au revenit în PSD, conform Agerpres.

Citește și: Ingrid Mocanu a IZBUCNIT la adresa Alexandrei Lăncrăjan: 'Îi strică imaginea ei și paraditorilor din gașcă

Miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat în plen că cei doi deputaţi PSD vor activa în grupul parlamentar Pro Europa. De asemenea, deputatul neafiliat Ioan Andrei Alexandru, care a fost la PSD până în luna februarie 2019, va activa în grupul parlamentar PNL.

"Domnul deputat neafiliat Alexandru Ioan Andrei a comunicat că va activa în cadrul grupului PNL. Mihai Mohaci îşi încetează activitatea din cadrul grupului parlamentar PSD şi va activa în cadrul grupului Pro Europa. Mihai Valentin Popa îşi încetează activitatea din grupul parlamentar PSD şi va activa în cadrul grupului Pro Europa începând cu data de 4 septembrie 2019, conform solicitării dânsului", a spus Ciolacu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri