Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: „Am ajuns la un acord”.
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a făcut un anunț extrem de important în plină noapte.
După ore întregi de negocieri, Negrescu a transmis că s-a ajuns la un acord.
Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: „Am ajuns la un acord”
Concret, potrivit anunțului făcut de Victor Negrescu, s-a ajuns la un acord cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026.
„Am ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru 2026, un acord rezultat după multe ore de negocieri, zile întregi de discuții tehnice și foarte multă determinare. Nu este doar un set de cifre. Este un angajament real pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai pregătită pentru provocările viitorului.
Ca membru al echipei de negociere a Parlamentului European m-am luptat pentru prioritățile care ating direct viața oamenilor: educație, mobilitate, energie, cultură, cercetare, sprijin pentru IMM-uri, protecție civilă, siguranță și apărare, dar și valori democratice solide. Într-un context politic dificil, am demonstrat că, atunci când există voință, se pot obține rezultate concrete pentru Europa, pentru România și pentru fiecare cetățean”, a afirmat Negrescu, într-o postare pe Facebook.
Creșterile bugetare pe care le-au susținut activ Negrescu și colegii săi social-democrați
„Printre creșterile bugetare pentru 2026 obținute, se numără câteva amendamente pe care le-am susținut activ împreună cu grupul social-democrat:
Infrastructuri moderne și sigure
- Connecting Europe Facility – Transport: +8,5 milioane €
- Connecting Europe Facility – Energie: +15 milioane €
Competențe, educație și mobilitate
- Erasmus+: +3 milion € pentru mai multe burse și oportunități pentru tineri
- Creative Europe: +1 milion € pentru cultură și industriile creative
- CERV – Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori: +1 milion € pentru proiecte civice și democratice
Economia europeană și IMM-uri
- Single Market Programme: +2 milioane € suplimentare dedicate întreprinderilor mici și mijlocii
Forță de muncă, dialog social și protecție civilă
- Sprijin pentru organizațiile lucrătorilor: +1,5 milioane € pentru informare și formare
- Union Civil Protection Mechanism: +10 milion € pentru intervenții mai rapide în situații de urgență
Securitate și politică externă
- Mobilitate militară: +10 milioane € pentru un răspuns mai eficient la amenințări
- Parteneriatul estic / Republica Moldova: +25 milioane €
Cercetare, inovare și securitate cibernetică
- Horizon Europe: +20 milioane €
- Consolidarea Centrului european de competențe în domeniul securității cibernetice (ECCC), cu sediul la București, o investiție esențială pentru rolul României în arhitectura europeană de securitate digitală”, a transmis vicepreședintele PE.
Documentul va fi votat în noiembrie
Conform lui Negrescu, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026 ar urma să fie votat în luna noiembrie.
„Acest acord arată că, indiferent de diferențele dintre instituții, putem construi compromisuri solide atunci când interesul cetățenilor este pe primul loc. Bugetul pentru anul 2026 înseamnă mai multe oportunități pentru tineri, condiții mai bune pentru muncitori, sprijin pentru IMM-uri, răspuns mai eficient în situații de urgență, investiții în securitate, mai multă inovație și un rol consolidat al României în domeniul securității cibernetice europene.
Documentul va fi supus votului final în sesiunea plenară din noiembrie”, a mai precizat el.






























Comentează