Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni (6 - 19 aprilie), o vreme, în general, frumoasă la nivelul întregii ţări, şi doar pe durata următoarelor trei zile valorile termice vor fi în scădere, mai ales pe timpul nopţilor şi în cursul dimineţilor, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, publicată luni.
În Banat, în prima săptămână de prognoză, vremea va intra într-un proces de încălzire. Astfel, de la o medie regională a valorilor maxime de 16 grade, se va ajunge la 24 de grade în 11 şi 12 aprilie. Această tendinţă va fi asemănătoare şi pentru temperaturile minime, media acestora urmând să crească de la 0 grade în dimineaţa zilei de 7 aprilie, până spre 6 - 7 grade. În a doua săptămână, sunt estimate valori maxime, în medie, de 16 - 19 grade şi minime de 6 - 8 grade. Până pe data de 12 aprilie nu se vor semnala precipitaţii, iar apoi probabilitatea de apariţie a acestora va fi în creştere.
În Crişana, vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel că media valorilor maxime de temperatură va ajunge la 22 - 24 de grade. Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru temperaturile minime, astfel de la dimineţi cu vreme rece, în care media va fi de 0 - 2 grade, se va ajunge la 6 - 7 grade. După 13 aprilie sunt estimate temperaturi în limite normale pentru această perioadă, respectiv o medie a valorilor maxime de 16 - 18 grade şi de aproximativ 6 grade pentru cele minime. Nu sunt prognozate precipitaţii până în 12 aprilie. În perioada 13 - 19 aprilie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată.
În Transilvania, până miercuri, vremea va fi rece mai ales în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime între -5 şi -2 grade şi maxime în creştere uşoară spre 15 - 16 grade. Ulterior vremea se va încălzi, iar până în 13 aprilie se vor înregistra temperaturi peste mediile multianuale, cu o medie regională a maximelor de 19 - 20 de grade şi minime în general pozitive, la o medie de 2 - 4 grade. După această perioadă caldă, este prognozată o scădere a temperaturii, astfel că media maximelor termice se va încadra între 14 şi 16 grade, iar a celor minime va fi în jur de 2 grade. Nu vor fi precipitaţii în prima săptămână de prognoză, probabilitatea ca acestea să-şi facă apariţia urmând să crească după data de 13 aprilie.
În Maramureş, în primele zile ale intervalului, vremea va fi rece în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime în jur de -2 grade şi maxime în creştere uşoară spre 16 - 17 grade. Ulterior, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, iar până în 13 aprilie se vor înregistra temperaturi maxime în jur de 20 de grade şi minime ce vor ajunge la o medie de 6 grade. După această dată, este prognozată o scădere a temperaturii, astfel valorile maxime estimate vor fi în jur de 15 grade, iar media minimelor va fi de 3 - 4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 13 aprilie. Până atunci nu sunt prognozate precipitaţii, vremea urmând să fie frumoasă.
În Moldova, pe parcursul următoarelor trei zile, vremea va fi rece în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime în jur de zero grade şi maxime în creştere uşoară spre 16 grade. Ulterior, vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, astfel încât pe 12 şi 13 aprilie, când se vor înregistra valorile termice cele mai ridicate, maximele vor fi, în medie, în jurul a 21 de grade şi minimele vor ajunge la o medie de 6 - 7 grade. După această dată, se estimează o revenire a temperaturii spre valori normale, cu media temperaturilor maxime în jurul a 16 grade, iar a minimelor de 4 - 5 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul pluviometric va fi deficitar, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 13 - 17 aprilie.
În Dobrogea, vremea se va încălzi treptat până pe 10 aprilie, când media valorilor maxime de temperatură va ajunge la 16 - 17 grade, iar media temperaturilor minime va atinge 7 - 8 grade. Cu mici variaţii de la o zi la alta, acest regim termic se va menţine şi în intervalul 11 - 14 aprilie. După această dată, se estimează trecerea spre valori termice uşor sub cele normale pentru această regiune, cu o medie a maximelor în jurul a 15 grade şi a minimelor de 5 - 6 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalul 14 - 18 aprilie.
În Muntenia, în primele trei zile ale celor două săptămâni, vremea va fi rece în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime de 1 - 2 grade şi maxime în creştere uşoară spre o medie de 17 grade. Ulterior, până pe 13 aprilie, vremea va deveni treptat mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra valori termice maxime, în medie, în jurul a 22 de grade, iar minimele vor ajunge la o medie de 7 - 8 grade. După această dată, se estimează o revenire a temperaturii spre valori în jurul celor normale pentru jumătatea lunii aprilie, cu media temperaturilor maxime în jurul a 18 grade, iar a minimelor de 6 - 7 grade. Pe fondul regimului pluviometric deficitar, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalele 14 - 15 aprilie şi 17 - 18 aprilie.
În Oltenia, până miercuri, 8 aprilie, vremea va fi rece în timpul nopţilor şi dimineţilor, cu o medie a temperaturilor minime de 1 - 2 grade şi maxime în creştere uşoară spre o medie de 16 grade. Până pe 13 aprilie, vremea va deveni treptat mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă şi se vor înregistra valori termice maxime, în medie, în jurul a 21 de grade, în timp ce minimele vor ajunge la o medie de 7 - 8 grade. După această dată, se estimează o revenire a temperaturii spre valori în jurul celor normale pentru jumătatea lunii aprilie, cu media temperaturilor maxime în jurul a 17 grade, iar a minimelor de 5 - 6 grade. Trecător, vor fi posibile precipitaţii slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalul 14 - 18 aprilie.
La munte, vremea se va încălzi treptat până pe 10 aprilie, când media valorilor maxime de temperatură va ajunge la 10 - 11 grade, iar media temperaturilor minime va atinge 1 - 2 grade. Cu mici variaţii de la o zi la alta, acest regim termic se va menţine şi în intervalul 11 - 13 aprilie. După această dată, se estimează trecerea spre valori termice uşor sub cele normale pentru această regiune, cu o medie a maximelor în jurul a 6 grade şi a minimelor între -1 grad şi zero grade. Se estimează precipitaţii în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalul 13 - 18 aprilie.
Anunțul făcut de ANM - Cum va fi vremea la începutul epidemiei
Explorează subiectul
Articole Similare

25.417
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Ne așteaptă o lună a Mărțișorului așa cum o știam
25.417

2.175
Răsturnare spectaculoasă de temperatură la început de martie: unde ajung maximele la 18 grade și unde mai persistă gerul
2.175

5.350
Primăvara intră în forță. Meteorologii anunță temperaturi de aprilie și soare
5.350

13.215
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Ne așteaptă o primăvară ”ca pe vremuri”
13.215

1.458
Zăpezile din România se topesc masiv și a fost emis Cod portocaliu de inundații
1.458

2.009
România iese din 'iadul alb': Șefa ANM anunță temperaturi de 14 grade Celsius - când revin ploile
2.009

15.210
Vremea se schimbă radical în România: Un val de aer din Balcani ajunge peste țara noastră și miroase a primăvară
15.210

7.847
Răsturnare spectaculoasă a vremii la final de februarie - De la viscol și ger la 16 grade în câteva zile
7.847

7.311
Meteorologii ANM au emis 5 avertizări de Cod portocaliu de ninsori, furtuni și viscol/ Harta zonelor vizate
7.311

31.671
Un fenomen cu iz apocaliptic lovește Europa: Ploaie de culoarea sângelui și cer de culoare purpurie
31.671

14.369
Meteorologii ANM au emis Cod portocaliu de ninsori și viscol puternic: Harta județelor vizate
14.369

2.799
Fenomenele care dau fiori omenirii se amplifică: S-a observat o înrăutățire a efectelor El Nino și La Nina
2.799

1.463
Vremea rea face tot mai multe probleme în România: Risc major de inundații, iar pe șosele se circulă cu mare dificultate
1.463

















Comentează