Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este interesat de rezultatele meciurilor amicale cu Israel şi Suedia, dar mai mult îşi doreşte să observe o continuitate în exprimare a jucătorilor.
"Mereu rezultatul contează, muncim pentru el, un rezultat bun, după un joc bun, ar fi extraordinar, dar mă interesează mai mult să avem continuitate în exprimare. Mereu le voi cere jucătorilor să nu se relaxeze, să menţinem un joc bun. Voi încerca să nu mai fac atât de multe schimbări ca la ultimele două meciuri. Mă ghidez şi ce văd la antrenamente, cum îi simt, îi văd şi iau decizia. I-am adus pe mulţi să-i văd, să vedem cum se adaptează, sunt foarte mulţumit şi avem toate premisele pentru a avea continuitate", a declarat Contra, într-o conferinţă de presă.
El a vorbit şi despre condiţiile meteorologice: "Trebuie să ne adaptăm la condiţii, cred că am reuşit. Este şi o chestie de mentalitate, un exerciţiu de autodepăşire, de a te adapta în fiecare zi la natură, nu am cerut noi să vină vremea asta acum. Este un exerciţiu extraordinar de a ne adapta aici şi de a trece la condiţii uşoare, iar apoi la alte probleme. Vom fi puternici şi vom încerca să câştigăm ambele meciuri. Azi ne-am antrenat pe Arena Naţională, ieri am găsit alt teren bun, ne-am antrenat şi la Ploieşti, pe gazon bun".
Selecţionerul a apreciat că generaţia under-19 este una de excepţie şi are şanse mari să se califice la Campionatul European şi apoi la Campionatul Mondial.
El a mai spus că nu l-a convocat pe Băluţă de la CS Universitatea Craiova, deoarece acesta nu este într-o perioadă bună. "53 de jucători şi de la tineret şi de la u-19 sunt în atenţia noastră, dacă joacă bine şi confirmă, uşa naţionalei este deschisă.Nu mă gândesc la alte echipe, am semnat un contract aici, vreau să avem rezultate şi să facem mulţumiţi şi fericiţi suporterii", a adăugat selecţionerul.
Partida amicală Israel – România, se va disputa sâmbătă, la Netanya, cu începere de la ora 20.00. Echipa naţională a României are programat pentru marţi, la Craiova, de la ora 21.30, un al doilea meci amical, cu selecţionata Suediei, conform news.ro.































Comentează