O conferinţă dedicată primei românce absolvente de Drept la Universitatea din Sorbona (Paris) şi prima femeie din lume cu un doctorat în Drept - Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu - va avea loc miercuri, la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Evenimentul este organizat în cadrul programului "Valenţele Feminităţii".
Conferinţa va fi susţinută de avocatul Adelina Brad, membru al Baroului Angliei şi Ţării Galilor, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
''În cadrul programului 'Valenţele Feminităţii', avocat Adelina Brad, membru al Baroului Angliei şi Ţării Galilor, va susţine conferinţa intitulată 'Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu - Prima româncă absolventă de Drept la Universitatea din Sorbona (Paris) şi prima femeie din lume cu un doctorat în Drept - O viaţă văzută prin memoria urmaşilor' '', se arată în comunicat.
Moderatorul evenimentului va fi prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, preşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.































Comentează