La Penitenciarul Mărgineni, aflat în judeţul Dâmboviţa, a fost pus în funcţiune un aparat de scanare corporală de înaltă eficienţă, care foloseşte cele mai noi tehnologii în domeniu, singurul din această categorie achiziţionat şi utilizat în Europa, precizează joi Administraţia Naţională a Penitenciarelor potrivit Agerpres.
Potrivit ANP, aparatul dispune de o tehnică de măsurare unică, ce permite detectarea cu precizie a unor obiecte metalice şi nemetalice care sunt fie staţionare, fie în mişcare, în diferite zone ale corpului.
''Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, acordă o importanţă deosebită creării unui mediu penitenciar mai sigur pentru persoanele private de libertate aflate în custodie, angajaţi şi comunitate, deziderat realizat şi prin adoptarea de măsuri eficiente în vederea prevenirii introducerii de telefoane mobile şi alte obiecte interzise în instituţiile penitenciare. De asemenea, ca parte componentă a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Administraţia Naţională a Penitenciarelor depune toate eforturile necesare pentru prevenirea săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune intitulate generic - 'Accidentul', înşelăciuni săvârşite şi de către persoanele private de libertate aflate în custodia poliţiei penitenciare'', se arată într-un comunicat al ANP, postat pe site-ul instituţiei.
În acest sens, arată ANP, la Penitenciarul Mărgineni a fost pus în funcţiune, miercuri, un aparat de scanare corporală de înaltă eficienţă, care foloseşte cele mai noi tehnologii în domeniu.
''Procedura de screening este eficientă şi durează doar câteva secunde. Scanerul este proiectat ca o metodă sigură, non-invazivă, de detectare a obiectelor ascunse. Acesta permite scanarea a 5 zone ale corpului. Sistemul este inofensiv din punct de vedere medical, atât pentru femeile însărcinate, cât şi pentru persoanele care utilizează un pacemaker cardiac, deoarece utilizează un câmp magnetic de intensitate foarte joasă care nu are implicaţii negative asupra copilului nenăscut şi nici asupra componentelor electronice ale dispozitivelor de tipul pacemaker'', precizează sursa citată.
Fiind echipat cu roţi, aparatul permite să fie mutat în diferite locuri ale spaţiului de deţinere: secţii de deţinere, punct primire deţinuţi, spaţii de plimbare etc.
De asemenea, deţinuţii pot fi scanaţi înainte de transportul lor la instanţele de judecată/ organele de cercetare penală sau puncte de lucru, precum şi la întoarcere.
''Mobilitatea aparatului este un factor de descurajare puternic pentru persoanele care intenţionează să încalce legea, deoarece ajută la limitarea numărului de obiecte interzise care intră şi circulă în spaţiul de deţinere şi contribuie determinant la prevenirea unor evenimente negative'', spun reprezentanţii ANP.
Scanerul a fost achiziţionat din veniturile proprii obţinute în acest an, Penitenciarul Mărgineni fiind singura unitate din sistemul administraţiei penitenciare care, la acest moment, deţine un astfel de dispozitiv.
Potrivit susţinerilor personalului responsabil cu livrarea şi instalarea scanerului, este singurul aparat din această categorie achiziţionat şi utilizat în Europa, se mai arată în comunicatul ANP.
Aparat de scanare corporală de înaltă eficienţă, unic în Europa, pus în funcţiune la Penitenciarul Mărgineni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

173
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
173

795
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
795

414
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
414

804
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
804

3.435
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
3.435

102
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
102

55
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
55

1.052
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
1.052

69
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
69

1.136
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.136

63
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
63

201
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
201

52
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
52
















Comentează