Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apare misteriosul X9, proiectul ultra-secret la care se lucrează în Europa

interestingengineering.com
documente secrete

După un deceniu în umbră, unul dintre proiectele aerospaţiale misterioase ale Europei, elicopterul X9, a început să prindă contur ca un posibil succesor al elicopterului dublu light H145 al Airbus Helicopters, existând planuri în desfăşurare pentru realizarea unui demonstrator al tehnologiei, au spus surse din industrie, citate de Reuters, informează News.ro.

X9 a fost unul dintre cele două proiecte codificate schiţate pe scurt de fostul şef de elicoptere Lutz Bertling, în 2012, alături de înlocuitorul X6 SuperPuma, care a fost abandonat ulterior, deoarece preţurile scăzute ale petrolului şi gazului au lovit o posibilă bază de clienţi cheie.

De atunci, s-a vorbit prea puţin despre piaţa proiectului X9, sau cdacă acesta mai există.

O declaraţie depusă la autorităţile de reglementare de la Berlin de filiala germană a Airbus Helicopters în 2020 a remarcat că consiliul său de administraţie a fost informat cu privire la X9 şi ”paşii suplimentari” nespecificaţi.

Aceeaşi unitate a spus ulterior că se va concentra pe asigurarea ”viabilităţii viitoare a elicopterelor civile”, la Donauwoerth, Germania.

Oraşul bavarez găzduieşte producţia elicopterelor bimotoare H135 şi H145, în timp ce alte programe civile sunt concentrate în principal la Marignane, Franţa, unde îşi are sediul cel mai mare producător de elicoptere comerciale din lume.

Cu vânzările încă în plină expansiune, Airbus s-a mulţumit până acum să modernizeze H145, care îşi are rădăcinile într-un proiect germano-japonez din anii 1990 şi a cărui ultimă versiune adaugă o lamă suplimentară.

În privat, totuşi, Airbus explorează un potenţial succesor al H145 sub numele de cod X9 şi este gata să ducă ideea cu un pas dincolo de planşa de desen, căutând propulsie şi alte opţiuni pentru un demonstrator planificat, au spus sursele.

Un demonstrator este un banc de testare unic, conceput pentru a testa tehnologia, care poate duce sau nu la un anumit produs.

Dar planurile indică unde îşi concentrează Airbus atenţia.

X9 costă un miliard de dolari

X9 are şi un birou de programe în Donauwoerth, potrivit unei postări pe LinkedIn.

Chiar şi aşa, în condiţiile în care există încă cerere pentru elicopterul H145 actualizat, orice decizie de lansare rămâne oarecum îndepărtată, au spus sursele.

Poate fi nevoie de 7-10 ani şi de 1 miliard de dolari pentru a dezvolta un nou elicopter.

Într-o declaraţie pentru Reuters, Airbus nu a răspuns direct la întrebările despre X9, dar a spus: ”Ca lideri de piaţă, ne uităm, desigur, la următoarea generaţie de elicoptere. În prezent, lucrăm la mai multe subiecte de cercetare şi tehnologie care au drept scop să facă aeronavele noastre mai eficiente, oferind în acelaşi timp performanţă şi flexibilitate în misiune.”

Nu toate studiile devin programe, a spus acesta, adăugând: ”În prezent, gemenii noştri uşori sunt cei mai bine vânduţi, cu peste 65% din piaţa civilă şi parapublică”.

Airbus a construit 1.600 dintre diferitele versiuni ale H145 pentru rol medical, de poliţie şi alte roluri. A vândut 83 de elicoptere H145 în 2022, pe locul doi după cel mai vândut model, lH125/130 ”Squirrel”.

Potrivit firmei de consultanţă din SUA Chase & Associates, concurenţii H145 includ elicopterul AW169 al Leonardo.

Ambele aeronave vor fi la Salonul Aeronautic de la Paris din această săptămână, cu H145 în versiunea sa militară recent lansată.

Orice viitor succesor al H145 ar regenera filiala germană a Airbus Helicopters, formată dintr-o fuziune din 1992 între diviziile Aerospatiale din Franţa şi MBB din Germania, pentru a contracara rivalii americani conduşi de Bell, Boeing şi Sikorsky. Spania s-a alăturat mai târziu.

Până în 2014, compania era cunoscută sub numele de Eurocopter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.