Apariție-surpriză! Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, a fost prezent astăzi la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru fapte de corupție, Florian Coldea a participat la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale.
Anca Alexandrescu, jurnalistă Realitatea Plus, a fost cea care a făcut publică o fotografie cu Coldea, participând la slujbă.
Apariție-surpriză! Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, prezent la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
„Florian Coldea se află în interior. Întâmplarea face să știu cum s-au făcut invitațiile. A fost extrem de strict. O listă agreată și aprobată de la cel mai înalt nivel al Bisericii Ortodoxe Române... pe criteriul că cei care au contribuit cu bani și care au susținut construcția catedralei au primit invitații.
Acești bani sunt din munca și sudoarea poporului român. Cei care stau astăzi la gard, iar în interior sunt toți hoții, în frunte cu Florian Coldea... care n-a făcut altceva decât să vândă România și să distrugă vieți”, a spus Alexandrescu, la Realitatea Plus.

Șeful DNA a anunțat că dosarul lui Coldea va sta în picioare în instanță
La începutul lunii octombrie, Marius Voineag, șeful DNA, a subliniat că dosarul lui Coldea va rezista în instanță.
„În acest dosar au fost măsuri asiguratorii, evident, pentru că, în esenţă, dosarul a vizat un trafic de influenţă care a generat produs infracţional. Cred că sechestre sunt cam 500.000 de euro şi 1,5 milioane de lei la toţi inculpaţii trimişi în judecată de către DNA. Pentru ce acuzaţii am formulat, a fost limita maximă în care noi ne-am dus în ceea ce priveşte sechestrele”, a afirmat şeful DNA, la Antena 3 CNN.
„Cu siguranță, da. Sunt foarte sigur de treaba asta, pentru că e un dosar pe care l-am urmărit îndeaproape. A fost un dosar de mare impact public, dar a fost un dosar prudent lucrat şi de către procurorul de caz. Procurorul de caz care a fost atent din plin, inclusiv cu această latură emoţională. Ştiam foarte bine că domnul Dumbravă este bolnav. De fiecare dată i s-a permis accesul pentru tratamente în străinătate. Regretăm profund”, a precizat șeful DNA.
În luna iulie, Florian Coldea, fost prim-adjunct SRI, și Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI, au fost trimiși în judecată, împreună cu avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci.
DNA i-a acuzat de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, câte două infracţiuni de trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată (autorat sau complicitate) și spălarea banilor.
Între timp, generalul Dumbravă a decedat.































Comentează