Apel din Parlament în sprijinul protestatarilor din Belarus: `În România, reflexele dictaturii s-au văzut pe 10 august 2018`

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-08-2020

Actualizat: 11-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Unimedia

E nevoie de un apel public cât mai larg pentru găsirea unei soluții pașnice și democratice în Belarus, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei de Apărare. Mii de oameni au ieșit în stradă în Belarus și protestează față de rezultatele alegerilor prezidențiale. Manifestanții au ridicat baricade în zone din centrul oraşului Minsk, iar forţele de ordine au intervenit brutal.

Citește și: Traian Băsescu, primul ATAC împotriva Gabrielei Firea: 'Companiile primăriei le mut la Voluntari, la domnul Pandele'

“Cred că fiecare parlamentar român care prețuiește democrația și libertatea de exprimare trebuie să transmită un mesaj de solidaritate cu cetățenii din Belarus, care își revendică dreptul de a protesta pașnic și solicită, absolut legitim, ca votul lor să fie numărat corect. Noi, cei din această parte a Europei, care luptăm și astăzi împotriva fantomelor comunismului, avem o experiență mult mai dureroasă a rezistenței împotriva autoritarismului și a violenței. Și în România, deși membră a Uniunii Europene, reflexele dictaturii și slugărniciei instituționale s-au văzut pe 10 august 2018, când Jandarmeria s-a comportat iresponsabil - dar și ulterior, când prin complicități inexplicabile pedepsirea celor vinovați a trenat.

Tocmai din acest motiv, cunoscând resorturile unui sistem abuziv, e nevoie de un apel public cât mai larg pentru găsirea unei soluții pașnice și democratice în Belarus”, a scris Ovidiu Raețchi pe contul său de Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri