Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021, în cadrul căreia au fost declaraţi eligibili 745.155 de fermieri, iar suma autorizată se ridică la valoarea de 1,26 miliarde de euro, informează instituţia, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
"În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Astfel, au fost autorizaţi pentru plata avansului 745.155 fermieri, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 şi au fost declaraţi eligibili la plata avansului. Suma totală autorizată la plată este de 1,26 miliarde euro", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, au fost autorizaţi la plată 14.646 de fermieri, echivalentul a 87% dintre cei care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro.
Plăţile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, în timp ce plăţile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la un curs 4,8683 lei pentru un euro.
APIA precizează că va demara plata finală începând cu data de 2 decembrie 2021, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021.
APIA a finalizat Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.172
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.172

27
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
27

15
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
15

50
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
50

2.266
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.266

3.601
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.601

1.971
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.971

48
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
48

6.877
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.877

4.798
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.798

3.249
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.249

79
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
79

43
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
43
















Comentează