DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

APIA: Fermierii români au cerut subvenţii europene pentru 9,82 milioane de hectare

Agerpres
APIA

Fermierii români au cerut subvenţii europene pentru 9,82 milioane de hectare, în perioada 1 martie - 17 mai 2021, o suprafaţă mai mare cu 9.041 hectare faţă de anul trecut, în timp ce numărul cererilor depuse s-a diminuat cu peste 24.000, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Campania de depunere a cererilor unice de plată, fără penalităţi, s-a încheiat luni, 17 mai, însă fermierii au posibilitatea să mai depună cereri încă 25 de zile, respectiv până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, dar cu aplicarea unor penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, potrivit agerpres.ro.

Potrivit APIA, în perioada 1 martie - 17 mai 2021, au fost depuse un număr de 802.956 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9.823.979 hectare. "La o analiză comparativă a datelor, se observă că faţă de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 24.008 cereri, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 9.041 hectare. Avem astfel confirmarea că de la an la an fermierii sunt tot mai conştienţi de importanţa comasării terenurilor pentru a creşte productivitatea şi competitivitatea pe piaţă", precizează APIA într-un comunicat remis AGERPRES.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Prevederile legislaţiei europene şi naţionale relevă faptul că orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii aferente Campaniei 2021, au obligaţia să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.