„Apreciem această schimbare de atitudine”. Lia Savonea laudă Guvernul Niculescu și înțeapă fosta guvernare Bolojan / Ce spune despre plata eșalonată a celor 5 miliarde de lei

Article thumbnail

Sursă foto: ICCJ via Facebook

Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), salută schimbarea de atitudine a Guvernului condus de Luca Niculescu față de Executivul precedent, în contextul discuțiilor privind plata eșalonată a celor aproximativ cinci miliarde de lei reprezentând drepturi salariale restante ale magistraților. Șefa instanței supreme apreciază deschiderea la dialog a noului premier, dar evită să se pronunțe asupra unei eventuale eșalonări înaintea unor consultări oficiale.

Declarațiile vin după ce premierul Luca Niculescu a anunțat că Guvernul intenționează să inițieze discuții cu reprezentanții magistraților pentru a identifica o soluție de plată eșalonată a sumelor restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

În acest context, Lia Savonea remarcă o diferență semnificativă între abordarea actualului Executiv și cea a fostului Guvern condus de Ilie Bolojan.

Lia Savonea laudă schimbarea de atitudine a Guvernului Niculescu față de Guvernul Bolojan

Întrebată despre posibilitatea achitării eșalonate a drepturilor salariale restante ale magistraților, președinta Înaltei Curți a declarat că este prea devreme pentru o poziție oficială, în condițiile în care propunerile concrete nu au fost încă prezentate și discutate.

Lia Savonea a subliniat însă că actualul Guvern manifestă o deschidere mai mare către dialogul instituțional, în comparație cu Executivul precedent.

„Consider că este prematur să mă pronunţ asupra unor eventuale propuneri înainte ca acestea să fie prezentate şi discutate în cadrul unui dialog instituţional. Cred că este firesc să avem mai întâi discuţii oficiale cu reprezentanţii actualului Guvern, cu atât mai mult cu cât am remarcat o schimbare semnificativă şi binevenită de abordare faţă de Guvernul anterior, reflectată, până în prezent, într-un discurs echilibrat, constructiv şi într-o deschidere reală către dialog. Apreciem această schimbare de atitudine şi considerăm că este important să acordăm dialogului instituţional şansa de a conduce la soluţii concrete, care să ţină seama atât de drepturile recunoscute magistraţilor, cât şi de principiile statului de drept”, a declarat Lia Savonea, pentru Cotidianul.

Totodată, Lia Savonea condiționează exprimarea unei poziții privind eșalonarea de prezentarea unor propuneri concrete și de desfășurarea unui dialog oficial cu reprezentanții Guvernului.

Cinci miliarde de lei pentru magistrați. Premierul Luca Niculescu propune plata eșalonată

Discuțiile vizează drepturile salariale restante ale magistraților, în valoare de aproximativ cinci miliarde de lei, pe care statul trebuie să le achite în baza unor hotărâri judecătorești definitive.

Premierul Luca Niculescu a declarat că obligațiile stabilite de instanțe trebuie respectate, dar că dimensiunea sumelor impune identificarea unei modalități de plată prin dialog cu beneficiarii. Șeful Executivului a anunțat că intenționează să înceapă consultări pentru a analiza posibilitatea unei eșalonări.

„În primul rând, ce vreau să spun este că statul român trebuie să respecte hotărârile judecătoreşti şi să îşi respecte obligaţiile. Este o stare de tensiune pe care evident că nu vrem să o prelungim. Va începe o discuţie, un dialog pentru a vedea cum poate exista o eşalonare. Sigur că o sumă ca aceasta este mare, dar în acelaşi timp, după cum spuneam, este o hotărâre judecătorească definitivă, trebuie să o respectăm”, a afirmat Luca Niculescu, marţi seară, la TVR.

Premierul a insistat asupra necesității respectării deciziilor definitive ale instanțelor, dar și asupra găsirii unei soluții care să țină cont de contextul actual.

„Cred că toată lumea din această ţară înţelege contextul în care ne aflăm şi în acelaşi timp cred că există tensiuni care ar putea să fie mai estompate”, a spus șeful Executivului.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură12°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri