Aproape 30 de migranţi au fost prinşi ascunşi în camioane cu mărfuri la frontiera cu Ungaria

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-03-2021

Actualizat: 11-03-2021

Aproape 30 de migranţi din Afganistan şi Pakistan au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în camioane cu mărfuri verificate la frontiera cu Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad, în timpul verificării remorcii unui camion condus de un polonez, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand, au fost găsiţi doi afgani, de 17 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte decorative, pe ruta Grecia - Polonia, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Încă o țară profund afectată de pandemie s-a sucit: A autorizat și ea vaccinul AstraZeneca pentru cei de peste 65 de ani

De asemenea, în PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au găsit migranţi în patru camioane, conduse de doi bulgari, un turc şi un iranian. Şoferii transportau profile metalice, plăci de rigips, grupaje şi ceramică pentru firme din Franţa, Cehia, Austria şi Suedia. Printre mărfuri se aflau şi 25 de străini, în urma verificărilor stabilindu-se că sunt din Afganistan şi Pakistan şi au vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri