Aproape 450 de migranţi au fost salvaţi luni de Garda de Coastă libiană în două operaţiuni distincte în largul coastelor de vest ale Libiei, a anunţat marţi Marina libiană, relatează AFP, conform agerpres.ro.
După ce au fost alertate, patrulele Gărzii de Coastă, sprijinite de o navă de pescuit, au salvat "324 migranţi ilegali, între care 35 de femei şi 16 copii", potrivit unui comunicat al Marinei libiene.
"Ei se aflau la bordul a două bărci gonflabile ale căror motoare s-au stricat", se precizează în comunicat. Printre aceştia se numără cetăţeni din Ciad, Nigeria, Mali, Libia şi Coasta de Fildeş.
Operaţiunea de salvare a avut loc la circa 13 kilometri nord de Zuwarah, un oraş de coastă situat în apropierea graniţei cu Tunisia şi la 100 de kilometri vest de capitala Tripoli.
Într-o altă operaţiune, 117 migranţi, între care cinci femei şi doi copii, au fost salvaţi în largul oraşului Zawiya (45 km vest de Tripoli) şi au fost aduşi în capitală, a declarat medicul Abdelaziz al-Misrati, membru al organizaţiei umanitare International Medical Corps (IMC).
Aproape 450 de migranţi, salvați în două operațiuni în largul coastelor de vest ale Libiei
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.736
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
2.736

96
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
96

6.660
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.660

225
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
225

8.983
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
8.983

4.666
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.666

4.963
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.963

2.563
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.563

75
India face un pas important în programul nuclear civil
75

8.517
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.517

3.122
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.122

97
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
97

147
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
147
















Comentează