Aproape 6.000 de locuinţe din regiunea Tirol, Austria, în continuare fără electricitate în urma unei furtuni.
Aproape 6.000 de locuinţe din regiunea Tirol, Austria, erau în continuare private de electricitate miercuri ca urmare a unei furtuni produse în ziua anterioară, a precizat compania de electricitate Tinetz, potrivit DPA, informează Agerpres.
Pana de curent a afectat iniţial 18.000 de locuinţe, iar miercuri circa 5.700 erau în continuare private de electricitate.
În timpul furtunii de marţi, vântul a atins viteze de peste 160 de kilometri pe oră în regiune. Drumuri şi tronsoane de cale ferată au trebuit închise circulaţiei din cauza arborilor doborâţi de furtună.
Linia de cale ferată prin Pasul Brenner spre Italia a fost de asemenea afectată temporar, dar una dintre linii a fost redeschisă miercuri dimineaţă, a precizat Societatea de transport feroviar din Austria.
Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a dorit să călătorească cu trenul pentru a participa la deschiderea Festivalului Bregenz, un festival de operă pe malul unei ape, dar a trebuit să recurgă ulterior la transportul cu autovehiculul din cauza condiţiilor meteo. Şeful statului le-a mulţumit echipelor de intervenţie într-un mesaj video.
În statul Salzburg, două telecabine s-au oprit brusc din cauza unor copaci doborâţi de furtună marţi seară. În oraşul Wagrain, din statul Salzburg, 144 de persoane au fost salvate din gondole de echipele de intervenţie.
Comentează