Pe listele permanente a două secţii de votare din comuna Moşna, judeţul Iaşi, nu a votat până duminică după-amiază aproape nimeni, majoritatea alegătorilor fiind persoane din Republica Moldova cu dublă cetăţenie, au informat reprezentanţii secţiilor respective. La secţia de votare 539 din localitatea Moşna, 1.605 alegători figurează, conform preşedintei secţiei, pe listele permanente însă doar patru persoane au votat, pe lista suplimentară, iar 29 s-au prezentat la urne în Republica Moldova. "Au votat la Chişinău, nu aici. La alegerile locale a fost mai rău, nu a fost nimeni", a menţionat jurnaliştilor Rodica Diaconu, preşedinta secţiei de votare 539.
La a doua secţie de vot din comună, nr. 540, sunt înscrise 1.800 de persoane pe listele permanente, fiind doar 40 de persoane care au votat, pe liste suplimentare, a spus Ionel Adochiţei, locţiitor al preşedintelui secţiei. Potrivit primarului, Georgel Popa, în comuna Moşna sunt 11.000 de locuitori, 9.000 dintre aceştia fiind persoane din Republica Moldova cu dublă cetăţenie, conform Agerpres. "Ne bucurăm că avem mai mulţi din Republica Moldova cu cetăţenie română care aleg comunitatea noastră. Ştim cu toţii că satele româneşti sunt goale. Noi am considerat că e un câştig. Deocamdată moldovenii nu s-au stabilit aici. Noi îi administrăm, nu îi organizăm", a afirmaat primarul comunei Moşna.
Comentează