Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apropiații lui Putin cer reintroducerea pedepsei cu moartea după atacul sângeros de la Moscova

www.cnn.com
PEdeapsa cu moartea abolire

Apropiații lui Putin cer reintroducerea pedepsei cu moartea după atacul sângeros de la Moscova

Mai mulţi membri de rang înalt al regimului Vladimir Putin au cerut ridicarea moratoriului privind pedeapsa cu moartea pentru "terorişti", după atacul sângeros comis vineri la o sală de concerte de la periferia Moscovei, relatează duminică AFP, potrivit Agerpres.

"Astăzi, mulţi oameni se întreabă despre pedeapsa cu moartea (...) se va lua o decizie care va răspunde aşteptărilor societăţii noastre", a declarat Vladimir Vassiliev, şeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ Rusia Unită, referitor la ridicarea moratoriului în vigoare din 1996.

Un alt lider parlamentar, Iuri Afonin, responsabil cu problemele de securitate, a afirmat la rândul său: "Când vorbim despre terorism, despre uciderea de oameni, trebuie să restabilim pedeapsa cu moartea în dreptul penal".

Serghei Mironov, membru al partidului pro-Kremlin "Rusia Corectă", a cerut, de asemenea, "introducerea pedepsei cu moartea pentru persoanele care comit acte teroriste".

Rusia consideră că o serie de opozanţi şi de lideri ucraineni sunt "extremişti" şi "terorişti"

În afară de grupările jihadiste precum Statul Islamic (SI), care a revendicat atacul de vineri de la sala de concerte Crocus City Hall, soldat cu cel puţin 133 de morţi, Rusia consideră că o serie de opozanţi şi de lideri ucraineni sunt "extremişti" şi "terorişti".

În martie, Moscova a adăugat, de asemenea, "mişcarea internaţională LGBT" pe lista organizaţiilor teroriste întocmită de serviciile financiare ruseşti.

Rusia nu a făcut până în prezent nicio referire cu privire la legătura dintre jihadişti şi masacrul de vineri, în pofida faptului că gruparea Statul Islamic a revendicat atacul.

Serviciile de securitate ruse şi Vladimir Putin au spus însă că atacatorii ar avea o legătură cu Ucraina, fără însă a oferi detalii sau dovezi în acest sens.

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate rus, a ameninţat vineri că Rusia îi va "distruge" pe liderii ucraineni dacă aceştia sunt responsabili de atacul asupra sălii de concerte.

"Dacă se stabileşte că este vorba de terorişti ai regimului de la Kiev (...) toţi trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti. Inclusiv liderii statului care au comis o asemenea atrocitate", a declarat Medvedev pe Telegram.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.