DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Aproximativ 140 de persoane au fost ucise săptămâna aceasta în confruntări, în Yemen

wsj.net
rebeli huthi yemen

Peste 140 de rebeli şi membri ai forţelor pro-guvernamentale au fost ucişi săptămâna aceasta în Yemen, în timp ce luptele se intensifică în jurul oraşului strategic Marib, au declarat vineri pentru AFP surse militare şi medicale, relatează AFP.

Marib este ultimul bastion al guvernului în nordul Yemenului, iar rebelii houthi, susţinuţi de Iran, încearcă să captureze acest bastion de luni de zile.

Cel puţin 51 de luptători loialişti au murit în ultimele patru zile, majoritatea dintre ei în lupte în provincia Chabwa (sud) şi în Marib, au indicat surse militare.

Potrivit acestora, cel puţin 93 de rebeli houthi au fost ucişi în lupte şi bombardamente aeriene efectuate de coaliţia condusă de Arabia Saudită, în sprijinul forţelor guvernamentale, potrivit Agerpres.ro.

Rebelii houthi raportează rareori victime în lupte, dar cifra de peste 140 a fost confirmată de surse medicale.

Potrivit unor surse militare, care au făcut declaraţii sub rezerva anonimatului, rebelii houthi au preluat conducerea în patru districte, unul în provincia Marib şi trei în Chabwa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.