Aproximativ 140.000 de români au căutat în luna februarie un loc de muncă, domeniile cu cele mai multe oportunităţi pentru candidaţi fiind retail, prestări servicii, IT/telecom, call-center/BPO, industria alimentară, producţie ori transport, potrivit datelor publicate de o platformă de recrutare, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, numărul este într-o uşoară creştere faţă de luna precedentă, cei mai mulţi dintre candidaţi venind din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi sau Ploieşti.
"Continuă să fie un interes destul de crescut pentru joburile remote, care în luna februarie au adunat peste 110.000 de aplicări. Candidaţii caută locuri de muncă şi angajatori care să le permită să lucreze de acasă sau într-un sistem de lucru hibrid. După un an de teste, în 2021 vom vedea care sunt rezoluţiile angajatorilor şi care vor fi deciziile lor pe termen lung cu privire la modul de lucru pe care îl vor adopta, mai ales că deja în multe companii începe să se vadă o revenire treptată la birouri", a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.
În ceea ce priveşte distribuţia joburilor postate în luna februarie pe eJobs.ro, peste 9.000 de locuri de muncă au fost scoase în piaţă de angajatorii din Capitală, urmaţi fiind de cei din vestul ţării, respectiv din Cluj-Napoca şi din Timişoara.
"Decalajul dintre Capitală şi celelalte mari oraşe rămâne mare şi probabil vom vedea aceste diferenţe şi de acum încolo, însă încep să se reducă pragurile dintre oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov. Faţă de luna ianuarie, de exemplu, Timişoara a recuperat mult şi este acum aproape la egalitate, din punctul de vedere al numărului de joburi, cu angajatorii din Cluj-Napoca. De altfel, la nivel naţional, Timişoara a fost, în luna februarie, oraşul cu cea mai mare creştere a numărului de joburi noi. Procentual, a depăşit chiar şi Bucureştiul", a mai spus Bogdan Badea. Domeniile care au adus cele mai multe oportunităţi pentru candidaţi au fost retail, prestări servicii, IT/telecom, call-center/BPO, industria alimentară, producţie ori transport.
În vreme ce oraşele mari au înregistrat creşteri faţă de luna trecută, numărul de joburi disponibile în afara ţării a scăzut aproape la jumătate, în condiţiile în care accesul candidaţilor străini în mai multe ţări din Europa este îngreunat de contextul restricţiilor actuale. Nevoia angajatorilor din străinătate rămâne însă mare, astfel că este de aşteptat ca în lunile următoare să crească din nou cererea de candidaţi, în special în domenii precum medicină, producţie, servicii, IT sau industria alimentară.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro are peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari şi 7.000 de CV-uri actualizate zilnic.
Aproximativ 140.000 de români au căutat în februarie un loc de muncă
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

64
BNR avertizează: România plătește încă prețul politicilor fiscale excesive. 2026, anul decisiv pentru economie
64

904
ANRE schimbă regulile jocului în energie după semnalul lui Ilie Bolojan: garanții de patru ori mai mari pentru racordare
904

12
Centura Sighişoarei, un pas mai aproape de realitate: Autorizaţia pentru construcţie a fost emisă
12

2.031
Noua OUG riscă să creeze blocaje pentru zeci de mii de mașini în leasing. Gabriel Biriș: „Plătești ratele și rămâi fără mașină?”
2.031

1.325
Prăpăd pentru industria turismului: milioane de oameni afectați de războiul americanilor și a Israelului cu Iranul
1.325

43
SUA garantează securitatea petrolierelor din Golful Persic cu un program de reasigurare de 20 de miliarde de dolari
43

61
SUA lansează un program de reasigurare de 20 de miliarde de dolari pentru petrolierele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
61

2.018
Doi giganți energetici, plan uriaș pentru România: Vor rezolva una dintre marile slăbiciuni ale României
2.018

2.248
Urmează o perioadă întunecată din punct de vedere energetic pentru Europa: Rusia anunță că va redirecționa spre alte zone o parte din GNL
2.248

42
Ministrul Energiei explică schema de sprijin de 150 milioane euro pentru stocarea energiei electrice în România
42

80
Livările de haine se suspendă. Produsele mai multor retaileri de îmbrăcăminte sunt blocate pe aeroporturi din cauza zborurilor anulate
80

24
Forum internațional al apiculturii la Ghiroda: Sunt așteptați expozanți și mii de vizitatori din mai multe țări
24

14
Slovacia discută cu Gazprom pentru majorarea importurilor de gaze rusești înainte de interdicția UE
14

















Comentează