Aproximativ 450 de persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Brăila şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti au votat, duminică, la scrutinul organizat pentru alegerile prezidenţiale potrivit Agerpres
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, comisar-şef Simona Kober, a declarat că din cele 422 persoane private de libertate aflate în penitenciar, 359 au drept de vot, iar 345 dintre acestea şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile pentru preşedintele României.
"Pentru buna desfăşurare a alegerilor, Biroul Electoral Judeţean Brăila a decis arondarea persoanelor private de libertate cu drept de vot custodiate în Penitenciarul Brăila la două secţii de votare: nr. 66 - la Liceul Tehnologic 'Grigore Moisil' şi nr. 67 - la Şcoala Gimnazială nr. 17 'Ecaterina Teodoroiu'. Activitatea s-a desfăşurat prin deplasarea la sediul instituţiei a două urne speciale", a declarat Kober.
În ceea ce priveşte Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, dintr-un număr total de 182 de deţinuţi, 104
au drept de vot, toţi cei 104 exercitându-şi dreptul de vot la alegerile prezidenţiale, potrivit informaţiilor furnizate pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ionel Dincă.
"Persoanele private de libertate au putut vota în incinta penitenciarului, unde a fost amenajat un spaţiu corespunzător amplasării urnei speciale şi a cabinelor de vot. Întregul proces de vot a fost coordonat de reprezentanţii biroului secţiei de votare nr. 246 din comuna Tichileşti, din raza teritorială a unităţii penitenciare", a precizat Dincă.
Aproximativ 450 de deţinuţi au votat în cele două penitenciare din judeţul Brăila
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

2.032
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.032

1.514
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.514

61
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
61

192
Deputatul AUR Andrei Gușă, mesaj de susținere pentru Viktor Orban: "Forță și victorie!"
192

58
Senatorul Clement Sava: Învierea Domnului ne învață că adevărata putere nu stă în forță, ci în iubire
58

725
Mesajele de Paște transmise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Sărbătorile ne găsesc în vremuri marcate de incertitudini și crize severe
725

11.757
VIDEO Călin Georgescu vine cu o nouă ipoteză, în noaptea de Paște: Ce înseamnă, de fapt, numele de România
11.757

3.701
Consilerul BNR demontează „Ilie Sărăcie” și avertizează: o criză politică poate arunca România într-o criză economică dramatică
3.701

164
Ministrul Energiei, mesaj pentru „cei care nu se opresc nici de sărbători”, ci sunt „la datorie zi şi noapte”: Sunt oamenii care ţin sistemul energetic în funcţiune, iar munca lor, chiar dacă nu se vede de fiecare dată, se simte în fiecare casă
164

3.492
Cristoiu: 'Bolojan îl ține pe Nicușor Dan prin rețea'. Scandalul procurorilor, doar o perdea de fum
3.492

16.736
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
16.736

6.087
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
6.087

333
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
333
















Comentează