Operatorul regional de salubritate din zona Ciuc a reuşit să colecteze în anul 2025 o cantitate de aproximativ 46.000 de kilograme de deşeuri textile din municipiul Miercurea-Ciuc şi 12 comune din împrejurimi, interesul oamenilor pentru colectarea selectivă fiind unul ridicat.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de directorul operatorului regional de salubritate Eco-Csik, Pál Tamás, cea mai mare cantitate a fost colectată din municipiul Miercurea-Ciuc, şi anume peste 34.700 de kilograme, iar din zona rurală au fost adunate 11.460 de kilograme.
În Miercurea-Ciuc, textilele sunt strânse în containere amplasate permanent, dar şi în zilele de colectare cu aport voluntar, când oamenii pot aduce deşeurile în curtea operatorului regional de salubritate.
În comunele din jur, primăriile au pus la dispoziţia cetăţenilor saci de tip "big-bag" sau containere speciale, unde pot fi aduse haine, covoare, saltele, pilote, lenjerii de pat şi alte materiale textile care nu mai sunt utilizate.
Înainte de introducerea acestui sistem, cele mai multe deşeuri textile ajungeau în containerele de gunoi menajer, fiind semnalate şi cazuri când erau abandonate în natură.
În prezent, acestea sunt transportate la Centrul de Management al Deşeurilor din localitatea Remetea, unde sunt balotate şi trimise la reciclare.
Interesul populaţiei se menţine ridicat şi la începutul acestui an.
În ziua de aport voluntar din luna ianuarie s-au colectat circa 200 de kilograme, o cantitate mai redusă, având în vedere perioada de după sărbători.
Pál Tamás a punctat că în zilele de colectare cu aport voluntar se strâng cantităţi importante de deşeuri de toate tipurile, de la textile şi mobilă, până la plastic, fier, carton sau sticlă.






























Comentează