Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ar putea Donald Trump să mai fie președinte dacă este condamnat?

Win McNamee/Getty Images
donald trump

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este judecat începând de luni, la New York, pentru acuzaţia că a acoperit ilegal o plată în schimbul tăcerii către o vedetă din filmele pentru adulți. Reuters explică ce se va întâmpla dacă juriul îl va condamna pe fostul preşedinte american şi dacă judecătorul va impune o sentinţă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, conform News.ro.

Procurorii l-au acuzat pe Trump, care a pledat nevinovat, pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a registrelor fiscale. Pedeapsa maximă pentru această acuzaţie este de 12-16 luni până la patru ani de închisoare, dar în cazurile care implică pedeapsa cu închisoarea, inculpaţii sunt de obicei condamnaţi la un an sau mai puţin. Însă Trump ar fi la prima abatere pentru o infracţiune fără violenţă şi este rar ca persoanele fără antecedente penale care sunt acuzate doar de falsificarea evidenţelor contabile să fie condamnate la închisoare în New York. Pedepse precum amenzi sau eliberare condiţionată sunt mai frecvente.

În cazul în care este pedepsit cu mai mult decât o amendă, Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau supus unor restricţii de circulaţie mai degrabă decât să fie încarcerat. În calitate de fost preşedinte, el beneficiază de paza Secret Service pe viaţă, iar logistica menţinerii sale în siguranţă în spatele gratiilor ar putea fi complicată. Trump ar putea fi, de asemenea, eliberat pe cauţiune, în timp ce face apel la condamnare.

AR PUTEA TRUMP SĂ MAI FIE PREŞEDINTE DACĂ AR FI CONDAMNAT?

Da. Constituţia SUA prevede doar ca preşedinţii să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţeni americani care au locuit în ţară timp de 14 ani. Nici o condamnare penală, nici o pedeapsă cu închisoarea nu ar afecta eligibilitatea lui Trump pentru funcţie.

Teoretic, dacă ar câştiga alegerile după ce a fost condamnat, el ar putea depune jurământul din închisoare - din penitenciar sau de la domiciliu. Nu ar putea să se autograţieze în cazul banilor tăinuiţi, deoarece este acuzat de infracţiuni de stat şi nu federale, iar puterea de graţiere prezidenţială se aplică doar celor din urmă.

Însă doar jumătate dintre republicani, într-un sondaj Reuters/Ipsos din februarie, au declarat că ar vota pentru Trump dacă un juriu l-ar condamna. Un sondaj Reuters/Ipsos din această lună a constatat că o majoritate fermă a alegătorilor consideră că acuzaţiile penale de la New York împotriva lui Trump sunt grave.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CELELALTE CAZURI?

Trump a mai fost acuzat în Georgia şi Washington pentru eforturile sale de a inversa pierderea alegerilor din 2020 în faţa democratului Joe Biden şi în Florida pentru gestionarea documentelor clasificate la plecarea din funcţie.

Nu este clar dacă vreunul dintre aceste cazuri va ajunge la proces înainte de alegerile din 5 noiembrie.

Deoarece cazurile din Washington şi Florida au fost intentate la o instanţă federală, Trump ar putea să le pună capăt dacă va câştiga alegerile prin numirea unui procuror general care le-ar putea respinge. De asemenea, el ar putea, eventual, să se graţieze singur.

Cazurile din Georgia şi New York au fost intentate în instanţe de stat, astfel că Trump nu ar putea nici să se graţieze singur, nici să pună capăt cazurilor prin demiterea procurorilor care le-au intentat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.