Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arabia Saudită face un pas în plus spre restabilirea relaţiilor cu Iranul

Planet Concerns
arabia saudita

Iranul a fost informat despre voinţa Arabiei Saudite de a trece la 'nivel politic' dialogul bilateral vizând restabilirea relaţiilor între cele două puteri regionale, a indicat ministrul de externe al Republicii islamice, Hossein Amir-Abdollahian, transmite AFP.

Cele două state au avut cinci cicluri de negocieri la Bagdad începând de anul trecut. Cel mai recent datează din aprilie şi a reunit înalţi responsabili ai Consiliului suprem de securitate naţională iranian şi ai serviciilor de informaţii saudite.

'În ce priveşte Arabia Saudită, am avut cinci cicluri de negocieri, în principal la nivel de securitate, şi au fost realizate progrese în aceste negocieri', a declarat Amir-Abdollahian într-un interviu acordat radioteleviziunii de stat joi seara, potrivit Agerpres.ro.

El şi-a exprimat speranţa că discuţiile vor conduce la 'relaţii diplomatice normale între Arabia Saudită şi Republica Islamică Iran'.

Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în 2016 după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Cele două puteri regionale rivale, care se acuză reciproc de destabilizarea Orientului Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi au purtat negocieri despre care au informat public pentru prima dată în aprilie 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.