Georgios Donis, selecţionerul Arabiei Saudite, a rezumat înfrângerea de duminică în faţa Spaniei (scor 0-4) la Cupa Mondială 2026, spunând că elevii săi au înfruntat o "echipă excelentă", iar formaţiei sale i-a lipsit soliditatea defensivă necesară pentru a ţine adversarii sub control, informează EFE.
"Răspunsul este că am înfruntat o echipă excelentă, una dintre cele mai bune echipe naţionale. Am optat pentru o apărare în cinci, cu un bloc jos, încercând să fim cât mai solizi posibil. Nu ne-am apărat însă bine careul", a declarat Donis la conferinţa de presă susţinută la finalul meciului de la Atlanta, confruntat cu întrebări persistente despre tactica sa, potrivit Agerpres.
"Mai presus de toate, nu am fost suficient de solizi pentru a opri Spania în apropierea careului nostru. Am făcut multe greşeli", a reiterat tehnicianul grec pe tot parcursul conferinţei de presă, adăugând : "Când foloseşti un bloc jos, trebuie să fii foarte solid. Aceasta a fost principala noastră problemă. Acelaşi lucru l-am văzut şi împotriva Uruguayului, în repriza a doua".
Spania s-a impus în faţa ''şoimilor verzi'', prin golurile marcate de Lamine Yamal (10), Mikel Oyarzabal (21, 24) şi autogolul lui Hassan Altambakti (49).
Spania, liderul Grupei H, cu 4 puncte, va înfrunta Uruguayul (locul doi, cu 2 puncte), în ultima etapă din faza inaugurală a Cupei Mondiale 2026, în timp ce Arabia Saudită (locul patru, cu 1 punct), va primi replica echipei Capului Verde (locul trei, cu 2 puncte), ambele meciuri fiind programate pe 27 iunie.






























Comentează