Arabia Saudită a impus restricţii parţiale de circulaţie de trei săptămâni începând de luni pentru a opri răspândirea coronavirusului, a informat agenţia oficială saudită de presă (SPA), preluată de DPA, scrie Agerpres.
Regele Salman al Arabiei Saudite a declarat că restricţia va începe zilnic la ora locală 19:00 şi se va încheia a doua zi la 6 dimineaţa pentru următoarele 21 de zile, a precizat SPA.
Regatul a decis vineri să suspende zborurile naţionale şi internaţionale pentru următoarea săptămână. În plus, serviciile de autobuz şi de taxi au fost oprite.
Anterior, regatul a restricţionat şi accesul la locurile sfinte din Mecca şi Medina.
Arabia Saudită are 274 de cazuri confirmate de coronavirus.
Peste 1.700 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus au fost înregistrate în ţările din Golf, cele mai multe la început la persoane care s-au întors din Iran, aminteşte France Presse.
Comentează