Arabia Saudită a lansat o operaţiune militară în Yemen implicând "mai mult de zece ţări" pentru a-l apăra pe preşedintele yemenit, Abd Rabbuh Mansur Hadi, contestat de rebelii şiiţi houthis, a anunţat miercuri ambasadorul regatului saudit la Washington, potrivit AFP.
"Operaţiunea are ca scop să apere guvernul legitim al Yemenului şi să împiedice ca mişcarea radicală houthi (sprijinită de Iran) să preia controlul asupra ţării", a explicat Adel Al-Jubeir, în cursul unei conferinţe de presă.
Pentru moment, operaţiunile se limitează la bombardamente aeriene asupra diferitelor ţinte din jurul Yemenului, însă alte forţe militare sunt deja mobilizate, iar coaliţia "va face tot ce va trebui", a adăugat el.
Ambasadorul nu a precizat care ţări participă la operaţiune, însă a menţionat că au avut loc "strânse consultări cu mulţi aliaţi şi, în special, cu Statele Unite".
"Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul acestor discuţii", a adăugat diplomatul saudit.
"Avem o situaţie în care există miliţii ce controlează sau ar putea controla rachete balistice, arme grele şi o forţă aeriană", a avertizat el, subliniind că înaintarea rebelilor houthis nu poate fi tolerată.AGERPRES
Arabia Saudită intervine militar în Yemen
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
2

133
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
133

264
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
264

598
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
598

682
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
682

968
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
968

430
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
430

689
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
689

2.888
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.888

1.695
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.695

1.497
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.497

1.340
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.340

1.189
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.189
















Comentează