Arbitrul care a fost lovit cu pumnul pe teren de conducătorul clubului turc de fotbal Ankaragucu a fost externat miercuri din spital cu un ochi umflat, dar fără alte probleme de sănătate, a declarat medicul șef al siptalului din Ankara unde a fost reținut pentru îngrijiri.
Luni seara, la finalul unui meci din Super Lig, arbitrul Halil Umut Meler a fost lovit cu pumnul în față și apoi cu piciorul în timp ce era întins pe teren. Miercuri dimineață, imagini de televiziune l-au arătat pe acesta părăsind spitalul din Ankara și intrând într-o dubă neagră.
Mehmet Yorubulut, medicul-șef al spitalului Acibadem, a declarat că fractura la cap pe care a suferit-o se va vindeca în timp. "Sângerarea de la ochiul stâng al lui Meler s-a oprit aproape complet", a adăugat el.
Președintele clubului Ankaragucu, Faruk Koca, a fost arestat marți pentru că l-a atacat pe Meler la finalul meciului. Meler fusese citat anterior spunând poliției că Koca l-a amenințat și cu moartea în timpul incidentului.
Violențele au avut loc la finalul meciului de acasă dintre Ankaragucu și Rizespor. Koca a intrat pe teren și l-a lovit pe Meler după fluierul final, după ce Rizespor a marcat golul egalizator în minutul 97, pentru 1-1.
Federația a declarat că Ankaragucu, președintele său, oficialii clubului și toți cei vinovați de atacarea arbitrului vor fi "pedepsiți în cei mai fermi termeni posibili". De asemenea, Federația turcă a suspendat temporar toate meciurile de fotbal din țară.
Comentează