Arcada Galaţi a învins Benfica în prima manşă din Challenge Cup

Autor: Diana Pană

Publicat: 11-12-2025 21:58

Article thumbnail

Sursă foto: europafm.ro

Echipa Arcada Galaţi a învins joi, pe teren propriu, formaţia portugheză Benfica, scor 3-1, în prima manşă din 16-le Challenge Cup. Returul se va juca în ianuarie, conform news.ro.

Scorul pe seturi a fost 23-25, 25-23, 25-21, 25-20.

Manşa retur va avea loc în 6 ianuarie, pentru un loc în optimile competiţiei.

Arcada Galaţi a debutat în acest sezon al Challenge Cup încă din primul tur, în care a trecut de formaţia finlandeză Levoranta Sastamala, cu 3-0 şi 3-1.

În faza optimilor de finală s-a calificat deja SCM Zalău, care a disputat ambele manşe pe teren propriu cu Budva, pe care a eliminat-o cu dublu 3-0.

În primul tur al Challenge Cup a evoluat şi Steaua Bucureşti, care a fost eliminată după ”set de aur”, de echipa azeră Khilasedichi Baku (3-0, 1-3 şi la departajare 13-15). Steaua Bucureşti a ajuns în Challenge Cup în urma câştigării Cupei Balcanice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri